Smochinele uscate sunt folosite, în mod deosebit, în perioadele reci ale anului, fiind energizante şi emoliente.
Din punct de vedere energetic, smochinele uscate conţin 260 calorii la 100 g. Cu toate aceste elemente, smochinele au proprietăţi foarte nutritive şi digerabile, tonifiante (recomandate sportivilor), laxative, diuretice, pectorale şi emoliente. Sunt recomandate copiilor, adolescenţilor, convalescenţilor, bătrânilor, sportivilor şi femeilor însărcinate. Sunt benefice în cazurile de astenie, iritaţii gastrointestinale, stări acute febrile, inflamaţii urinare şi pulmonare, bronşite, laringite, traheite. Extern, sunt recomandate în stomatite, gingivite, abcese dentare, furuncule, plăgi atone". Smochinele pot fi consumate ca atare sau sub formă de decoct expectorant (2-3 fructe la o cană cu apă, 2 căni/zi). Se poate prepara şi sirop din 500 g smochine la un litru de apă. Se fierbe pe baia de apă până se reduce la jumătate. Se strecoară şi se adaugă 250 g miere. Se ia câte o linguriţă, de 2-3 ori/zi. Cu sucul lăptos al smochinelor verzi se combat negii şi bătăturile. Se fac aplicaţii de 3 ori/zi, timp de 5-6 zile.