Dealurile Roşiei, împădurite de voluntari
Sâmbătă dimineaţa, la câteva minute înainte de ora nouă, era mare agitaţie pe drumul mărginaş aflat la poalele unor dealuri golaşe din Roşia. Multe maşini îşi căutau loc de parcare şi sute de oameni de toate vârstele cu unelte de lucru pe umăr urcau dealul pe care urma să fie plantaţi puieţii de molid, stejar şi larice.
La ora nouă fix s-a dat startul şi voluntarii s-au împărţit în mai multe echipe: unii săpau gropi, unii aduceau puieţii şi alţii îi plantau. „Am făcut voluntariat la construcţia mai multor case Habitat şi întotdeauna am avut o mare satisfacţie muncind alături de voluntarii asociaţiei. Primind invitaţia de a participa şi la acest eveniment, am acceptat cu bucurie, iar acum îmi dau seama că am făcut o alegere foarte bună", a afirmat Veronica Popa, voluntară, profesoară la Şcoala „Nicolae Popoviciu" din Beiuş. Entuziasmul celor peste 600 de voluntari a fost atât de mare încât în doar trei ore au terminat munca planificată pentru cinci ore. Şi pentru că la eveniment trebuia să participe şi Mihai Tatulici, realizatorul de la Realitatea TV, care avea de făcut o transmisie live, s-au adus şi mai mulţi puieţi, astfel încât suprafaţa pe care s-a plantat aproape s-a dublat faţă de cât era planificat.
La acest efort au participat şi cei 100 de voluntari mobilizaţi de Habitat pentru Umanitate Beiuş, printre care se numără elevi de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş" Beiuş, de la Şcoala „Nicolae Popoviciu", beneficiari ai unor locuinţe Habitat, membri din conducerea asociaţiei şi alţi voluntari.
La ora 14.00 a fost semnat în mod oficial şi parteneriatul dintre Habitat pentru Umanitate Beiuş şi Ocolul Silvic „Codrii Beiuşului", ce are un dublu scop. Pe de o parte, Habitat îşi propune să mobilizeze anual sute de voluntari la plantat de copaci, iar Ocolul Silvic, să sponsorizeze cu cantităţi însemnate de lemn construcţia de locuinţe Habitat pentru nevoiaşi. Semnatarii actului au fost Marcel Coroiu, preşedintele asociaţiei Habitat, şi Eugen Ferko, administratorul Ocolului Silvic „Codrii Beiuşului".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.