Casa Județeană de Pensii Bihor vine cu câteva precizări referitoare la contractul de asigurări sociale, care se adresează persoanelor asigurate facultativ, în baza Contractului de asigurare socială încheiat conform Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Printr-un comunicat de presă transmis luni, 22 ianuarie, CJP Bihor face următoarele precizări: începând cu 1 ianuarie 2018, contractul de asigurare socială  se poate încheia de către orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie; contractul de asigurare socială se încheie în forma scrisă între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei; contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii; plata contribuției de asigurări sociale se face lunar de către persoanele asigurate sau în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii care a fost încheiat contractul de asigurare socială; plata contribuției de asigurări sociale se poate face și anticipat pe o perioadă de cel mult 12 luni; termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata; plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale generează obligația de plată a unor dobanzi și penalități de întârziere, conform reglementărilor în materie; venitul lunar înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat din inițiativa asiguratului prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială; venitul lunar înscris în contractul de asigurare socială se modifică din inițiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege; în cazul neplății contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de șase luni consecutive, contractul de asigurare socială se reziliază din inițiativa casei teritoriale de pensii; în cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuția de asigurări sociale achitată nu se restituie; stagiul de cotizare realizat până la data rezilierii contractului se valorifică la stabilirea dreptului la pensie.

 

Contribuţia minimă lunară

În conformitate cu prevederile Legii nr.3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.5/03.01.2018 și aplicarea în anul 2018 a unor articole din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare: pentru luna ianuarie 2018, venitul minim lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială va fi de 1.403 lei, reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut, care, aferent lunii ianuarie 2018, este de 4.007 lei (4.007x35%=1.403 lei); contribuția minimă lunară care trebuie achitată de către persoanele asigurate cu contract de asigurare socială pentru luna ianuarie 2018 este de 351 lei (1.403x25%); începând cu luna februarie 2018, venitul minim lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială va fi de 1.457 lei, reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut, care este de 4.162 lei (4.162x35%= 1.457 lei); contribuția minimă lunară care trebuie achitată de către persoanele asigurate cu contract de asigurare socială, începând cu luna februarie 2018, este de 364 lei (1.457x25%); cota contribuției de asigurări sociale este de 25%, adică aceeași cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați și/sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale.

Referitor la contractele de asigurare socială încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2018, având în vedere prevederile art.6 alin (5) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificarile și completările ulterioare, dispozițiile OUG nr.103/2017 se aplică doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ (1 ianuarie 2018).

În consecință, contractele de asigurare socială încheiate anterior datei de 1 ianuarie 2018, și aflate în derulare la această dată, își produc în continuare (după data de 1 ianuarie 2018) efectele conform legislației în vigoare la data încheierii acestora, în privința riscurilor asigurate, cât și în privința prestațiilor de asigurări sociale la care persoanele asigurate sunt îndreptățite în cazul producerii riscului asigurat (pensia pentru limită de vârsta, pensie anticipată, pensie anticipată partial, pensie de urmaș, pensie de invaliditate, ajutor de deces).

Potrivit comunicatului trimis de CJP Bihor, avantajele încheierii unui contract de asigurare asigurare socială sunt: obținerea unei pensii garantate de sistemul unitar de pensii publice; dreptul la bilete de tratament balnear subvenționat eliberate de casele teritoriale de pensii; acordarea altor prestații (ajutor deces) în cazul decesului asiguratului.

Documentele care se prezintă la încheierea contractului de asigurare socială sunt: actul de identitate - certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător; actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia, după caz. Modalităţile de plată sunt utmătoarele: la casieria casei teritoriale de pensii, prin virament bancar (cont IBAN:RO69TREZ07622210304XXXXX; cod fiscal:13589510) sau cu mandat poștal.

Informații suplimentare se pot afla la tel: 0259/430.728 int.115 sau 156, pe email: mail@cjpensiibihor.ro și/sau la sediul Casei Județene de Pensii Bihor, compartimentul „Evidență Contribuabili”. Programul cu publicul este: luni-joi, între orele 8.00-14.00, iar vineri, între orele 8.00-12.00.