Asociaţiile de proprietari desemnate câştigătoare la concursul "Spaţii verzi de care suntem mândri", organizat de Primăria municipiului Oradea, vor fi premiate azi de municipalitate.

În perioada 1-15 iunie a.c., orădenii au fost invitaţi să demonstreze cât sunt de gospodari. "Pentru a demonstra acest lucru, Primăria municipiului Oradea a organizat concursul "Spaţii verzi de care suntem mândri" în cadrul căruia asociaţiile de proprietari au fost încurajaţi să-şi amenajeze cât mai frumos spaţiile verzi din faţa blocurilor, să le fotografieze şi să le înscrie într-un concurs", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Oradea. După expirarea termenului, juriul format din primarul Ilie Bolojan, reprezentanţi ai autorităţilor de mediu şi membri ai echipei Umbrela Verde a stabilit câştigătorii concursului. Astfel, locul I a revenit Asociaţiei de Proprietari Barierei 22, locul II - Asociaţiei de Proprietari Aluminei 86 M6, iar locul III a fost ocupat de Asociaţia de Proprietari Sârguinţa de pe strada Cantemir nr. 75. Cele trei asociaţii de proprietari vor fi premiate azi, 21 august, ele fiind recompensate cu maşini de tuns iarbă, trimmer, set derulator, diplome şi pancarde. Premiul special este un foişor care va fi amplasat pe malul drept al Crişului Repede în zona de blocuri aparţinând asociaţiei de proprietari Sovata. Potrivit municipalităţii, celelalte 10 premii speciale vor fi acordate începând de miercuri, 22 august, la Primăria Oradea, camera 135, compartimentul Spaţii verzi, între orele 8.30 - 15.30.