Salonta: Bursa Regională a Locurilor de Muncă
Fundaţia Ruhama, în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Salonta şi Casa de Cultura „Zilahy Lajos", a organizat, joi, cea de-a doua ediţie a Bursei regionale a locurilor de muncă.
Casa de Cultură „Zilahy Lajos" din Salonta a găzduit joi o nouă ediţie Bursei Regionale a Locurilor de Muncă. Cei 9 angajatori din zona Salonta, prezenţi la Bursă, au oferit 120 locuri de muncă din diverse domenii cum ar fi: panificaţie, fabricarea mobilei, producţie accesorii auto, confecţii încălţăminte, fabricarea mezelurilor, producţie echipamente electronice sau producţie carton. Cu această ocazie peste 100 de persoane s-au arătat interesate să îşi găsească un nou loc de muncă. "În urma pre-interviurilor, 37 de persoane au fost selectate de angajatori pentru procesul de recrutare, urmând să participe la interviuri de angajare programate pentru perioada imediat următoare. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului "Informat, instruit, angajat", implementat de Fundaţia Ruhama, în parteneriat cu Fundaţia Carpatica, Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor, finanţat din Fondul Social European - Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Res
urselor Umane", a precizat Monica Suciu, director centru Cariere.
Serviciile oferite de către Centrul Cariere cetăţenilor şi angajatorilor sunt gratuite. Persoanele care doresc pot să obţină mai multe informaţii la numărul de telefon 0259/456.180 sau la adresa de e-mail: cariere@ruhama.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.