Elevii lui Cristian Achim s-au încălzit mai greu în cel de-al doilea meci susținut în Ungaria. După o primă repriză în care gazdele și-au impus jocul, a urmat o repriză secundă în care bihorenii au deținut controlul astfel că la finele celor 40 de minute tabela de marcaj a indicat 72-61 în favoarea CSM CSU.

Planurile de joc pregătite de Cristian Achim au fost date peste cap încă din debutul partidei atunci când pivotul canadian Sean Denison a suferit o accidentare la picior. Tehnicianul campioanei a mizat în continuare pe Laci Lazar, iar acesta nu l-a dezamăgit. Finalizarea a lăsat de dorit în primul sfert astfel că echipei gazdă nu i-a fost greu să impună ritmul. Szolnok a câșigat 16-12 o primă parte a meciului în care de la orădeni s-a remarcat din nou Sean Barnette. Până la jumătatea sfertului al doilea gazdele s-au menținut în avantaj, câtă vreme CSM-ului nu i-au funcționat schemele tacice pregătite pentru faza ofensivă. Ulterior situația s-a schimbat și grație reușitelor de la distanță și semidistanță ale unor jucători precum Watson, Kariniauskas sau Richard. Prima jumătate a meciului s-a terminat cu un avantaj de 9 puncte (37-28) pentru campioana României.

Richar și Barnette, jumătate din punctele echipei

 În repriza secundă oaspeții și-au mărit avantajul la 13 puncte dar Szolnok nu s-a recunoscut învinsă reușind apoi un parțial de 12-4 cu care s-a apropiat la doar două posesii. „Richard și Barnette au oferit plusul de calitate individuală”, menționează site-ul CSM, astfel că ecartul la intrarea în secvența decisivă a rămas tot de 9 puncte, 55-47. „Lazar a contribuit prin spacing, apărare și o deplasare foarte bună în jocul accelerat al echipei. Barnette a ieșit la rampă atât la finalizare, cât și la recuperare, iar Pasalic a refăcut avantajul de peste zece lungimi. Finalul a fost controlat de CSM, care a avut mai mulți jucători importanți în rotație”, mai scrie site-ul oficial al clubului care mâine, de la ora 20.00, la Debrețin, va susține al treilea joc din turneul susținut în țara vecină. În deschidere se va disputa un meci între juniorii U18 de la cele două echipe. Principalii realizatori ai orădenilor au fost Richard, autorul a 20 de puncte, și Barnette, cel care a marcat 16, cei doi înscriind împreună jumătate din punctele echipei. De menționat că gazdele au jucat cu doar doi străini în fața campioanei României.