Campioana Ligii a IV-a Bihor va întâlni câştigătoarea competiţiei similare din Cluj la barajul de promovare în eşalonul trei. Împerecherea a fost făcută vineri prin tragere la sorţi la Casa Fotbalului.

 

Meciul tur va avea loc în 15 iunie, ora 18.00, pe terenul clujenilor, iar returul, o săptămână mai târziu, de la ora 17.30, în fieful bihorenilor. Laureata Bihorului va fi una dintre CSC Sânmartin - 36 puncte în acest moment sau CAO 1910 Oradea - 32 puncte, pe locul 3 aflându-se la o diferenţă destul de mare Unirea Valea lui Mihai - 26 puncte.

În Liga a IV-a Cluj, lupta pentru câştigarea campionatului este mai strânsă, trei echipe fiind angrenate în lupta pentru primul loc. Lider este CS Floreşti - 41 puncte, secondată de Someşul Dej şi Unirea Iclod - 40 puncte.

În ultimii trei ani, campioana Bihorului a ratat de fiecare dată accederea în Liga a III-a, FC Hidişel, CS Diosig sau CSC Sânmartin nereuşind să treacă de baraj.

Programul complet al jocurilor:

Regiunea 1, Nord-Est

Bacău - Botoşani
Suceava - Neamţ
Vaslui - Iaşi

Regiunea 2, Nord-Vest

Maramureş - Sălaj
Satu Mare - Bistriţa Năsăud
Cluj - Bihor

Regiunea 3, Centru

Harghita - Sibiu
Covasna - Braşov
Mureş - Alba

Regiunea 4, Vest

Caraş Severin - Timiş
Arad - Hunedoara
Mehedinţi - Gorj

Regiunea 5, Sud-Vest

Argeş - Vâlcea
Teleorman - Dolj
Olt - Dâmboviţa

Regiunea 6, Sud

Călăraşi - Bucureşti
Ialomiţa - Ilfov
Giurgiu - Prahova

Regiunea 7, Sud-Est

Galaţi - Buzău
Brăila - Vrancea
Tulcea - Constanţa

La jocurile de baraj numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică. Asociaţiile judeţene de fotbal, respectiv AMFB sunt obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 10 iunie 2019, structurile sportive calificate pentru a participa la jocurile de baraj.

În ceea ce priveşte juniorii A1 (sub 19 ani), câştigătoarea din Liga a IV-a Bihor se va confrunta cu învingătoarea din Maramureş, în 6 şi 9 iunie. La finalul turului, pe primul loc se află CSM Olimpia Salonta - 38 puncte, urmată de Unirea Livada - 34 puncte şi CSO Ştei  - 32 puncte. În Maramureş, Zorile Moisei este pe primul loc în Seria Nord şi FC Suciu de Sus în Seria Sud.