Cea mai nouă echipă orădeană de fotbal apărută pe harta fotbalului bihorean a avut un start lansat de campionat. CAO 1910 a surclasat cu 7-0 pe Inter Aştileu în prima etapă din Liga a V-a, Seria I, confirmând încă de la început intenţiile de promovare.

 

După ce emoţiile inerente debutului s-au mai risipit, orădenii şi-au început recitalul ofensiv. Seria golurilor a fost deschisă de juniorul Raţ (13), cu un şut puternic sub transversală, după care L. Jurca (17 şi 39), şi Emil Popa (42 şi 45+1) au profitat şi ei de slăbiciunuile unui adversar experimentat, cu o medie de vârstă de peste 30 de ani şi cu resurse fizice limitate.

Pe fondul schimbărilor din cele două garnituri şi a unei relaxări a gazdelor, jocul s-a mai echilibrat în partea secundă, dar spre final scorul a mai luat, totuşi, proporţii. R. Paşca (74) şi M. Mihuţ (85) şi-au trecut şi eu numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul final (7-0).

La partida disputată pe Stadionul Iuliu Bodola au asistat aproximativ 400 de spectatori, iar lovitura de începere a fost dată de un fan al legendarului club,  Magyari Imre (73 de ani).

CAO 1910: Egri - G. Mangra, Man, Panti, E. Ţîrtea, Ad. Balog (61 M. Mihuţ), D. Sabău (46 D. Costea), I. Raţ (77 Cârjan), Haş, L. Jurca (68 R. Paşca), E. Popa (75 Laszlo).

Antrenor: Florin Farcaş

Inter: Şt. Groze - Fl. Lazăr (62 Bonta), Ad. Chiş, E. Sârca, G. Cocoş (46 Dărăban), C. Olar, Şipoş, T. Oprea (46 Magui), I. Coste (46 C. Costea), Al. Munteanu, C. Dumiter.

Antrenor: Călin Iacob.

Arbitri: George Blaj - la centru, Cristian Demian şi Alex Beleneşi - asistenţi.

Observator AJF: Radu Bitea.

În celelalte partide din seria I disputate sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: Dinamo Oradea - Minerul Şuncuiuş 6-4, Voinţa Suplac - Toldy Sânnicolau de Munte 7-0; Cetatea Biharea - Viitorul Bratca 4-0. Meciurile AS Vadu Crişului - Foresta Tileagd şi Progresul Sâniob - AS Valea Cerului s-au terminat după închiderea ediţiei. Partida LPS Bihorul - Locadin Ţeţchea a fost amânată.