Cele 20 de echipe calificate în urma Campionatelor Regionale joacă de astăzi şi până duminică la Bacău la turneul final al Campionatului Naţional de minifotbal. În competiţie este angrenată şi campioana Bihorului, AEK Oradea.

 

Vicecampioană regională în acest an după o finală pierdută la loviturile de departajare, AEK speră să urce pe podiumul naţional şi în acest an, după ce la ediţia trecută s-a clasat pe locul 3. Echipa manageriată de Spiridon Baltsavias a fost repartizată  în Grupa D alături de echipele Old Boys Bucureşti, Lin&Ema Alba Iulia, MFC Corvinul Hunedoara şi Extratereştii Bistriţa. „Este o performanţă că ne-am calificat din nou în condiţiile în care apar echipe din ce în ce mai puternice. Suntem între cele mai bune 20 din 1400 de echipe provenite din 55 de campionate afiliate la Federaţia de Minifotbal. Avem o grupă foarte grea, dar suntem optimişti că putem să ne calificăm mai departe. Obiectivul este să prindem semifinalele, dar şi minifotbalul este un joc al surprizelor”, a comentat Spiridon Baltsavias.

Orădenii au făcut deplasarea cu zece jucători: Gheţe, Pocian, Lazăr, Fărcuţa, Bundea, Zadori, Ianc, Teşan, Iova, Indrieş. Primele două clasate din cele patru grupe se vor califica în sferturile de finală programate vineri. Semifinalele (orele 11:00 şi 12:00), finala mică (ora 17:30) şi finala mare (ora 18:30) vor avea loc sâmbătă.

Programul echipei AEK ORADEA

ASTĂZI

ora 22:00: Old Boys Bucureşti - AEK Oradea

MÂINE

ora 18:00: Extratereştrii Bistriţa - AEK Oradea

VINERI

ora 9:00: AEK Oradea - Corvinul Hunedoara

ora 14:00: Lin&Ema Alba - AEK Oradea

Componenţa celorlalte serii:

Grupa A

1. Sanorom Boloteşti (Vrancea)

2. Divertis Târgovişte

3. FC Hermannstadt Sibiu

4. Beer Hunters Alba Iulia

5. Sporting Brad (Deva)

Grupa B

1. FC Nedav Arad

2. Juventus Sibiu

3. Ajax Dulcisimo Galaţi

4. Golden Boys Bacău

5. Phoenix Craiova

Grupa C

1. MAV Sports Timişoara

2. Coriolan Bacău

3. Dia Guard Divino Zalău

4. Ary & Roby Buftea (Ilfov)

5. AC Luciano Arad