Asociaţia Sportivilor Veterani, prin secţia de ciclism şi cu sprijinul P.S.D Bihor organizează azi, începând cu ora 10.00, în Parcul I.C Brătianu (fostul Muncitoresc), concursul de ciclism - viteză, în circuit, dotat cu "Cupa Familia". Sunt aşteptate la start familii compuse din 3 persoane, pe categorii de vârstă, după cum urmează: 10 - 17 ani; 18 - 50 ani şi peste 50 ani. De preferinţă, echipa va fi formată din aceste categorii, la competiţie având posibilitatea să se înscrie şi echipe alcătuite din două persoane. Clasamentul se va întocmi pe echipe, cumulând punctajul obţinut la cele trei categorii. Participanţii vor avea asupra lor actul de identitate, precum şi un aviz medical obţinut de la medicul de familie sau Policlinica Sportivă. Primele trei echipe câştigătoare vor intra în posesia unor premii oferite de către organizatorii acestei competiţii. Menţionăm faptul că taxa de participare, în valoare de 50.000 lei se poate achita până înaintea startului concursului.