Crişul Sântandrei s-a zbătut mult în duelul cu o pretendentă la promovare, dar primul rezultat pozitiv în play-off-ul Ligii a III-a, Seria 10 se mai lasă aşteptat. CSM Olimpia Satu Mare s-a impus dintr-o lovitură de la 11 metri, consolidându-şi poziţia secundă din top 4.

 

Crişul a avut primele ocazii de a marca la lovitura liberă de la 25 de metri executată de Sergiu Pop (24) la care longilinul Maxim a respins mingea în faţă, reluată apoi de Daniel Stan cu capul pe direcţia portarului Olimpiei.

Contrar cursului jocului, sătmărenii au punctat după o jumătate de oră de joc dintr-o lovitură de la 11 metri dictată pentru un henţ comis de Adam Achim la şutul expediat Tony Francisco. Penalty-ul a fost executat precis de Vadim Calugher, fostul mijlocaş al FC Bihor (0-1).

Bihorenii nu s-au împăcat uşor cu eşecul şi au încercat să se apropie de poarta adversă, dar s-au dovedit periculoşi doar la unele faze fixe. După o lovitură liberă executată de Sergiu Pop (50) de la 20 de metri, mingea a fost deviată spre colţul careului mic, de unde Zamfir a respins din faţa lui Cahill Ntchinda. În minutul 78, Sergiu Pop a mai executat o lovitură liberă, dar mingea trimisă de la 17 metri, a trecut puţin pe lângă. Pe final, Crişul s-a expus şi mai mult, permiţând sătmărenilor să dezvolte contraatacuri pe spaţiile libere, irosite însă de A. Pop (83, 90+2) şi de Diomande (84), la primele două ocazii evidenţiindu-se Raul Buta.  

Etapa viitoare, vineri 4 aprilie, de la ora 17:00, Crișul Sântandrei va întâlni în deplasare, SCM Zalău, echipă care a pierdut şi ea ambele jocuri din play-off.

Crișul: R. Buta – A. Achim (79 L. Buciuman), C. Ntchinda, D. Stan, S. Gondor – C. Trip (84 D. Hașaș), G. Cherman (71 R. Turcan), Al. Sorian, Vl. Costea (79 D. Cociuba) – D. Maghiar (71 Al. Brisc) – Sg. Pop. Antrenor: Gheorghe Ghiț

CSM Olimpia: Al. Maxim – M. Aioanei, M. Diomande, P. Copaci, C. Zamfir (81 C. Oanea) – T. Lucaci – S. Santa, V. Calugher (88 E. Zaiga), T. Francisco (63 A. Văsălie), R. Mustacă (63 V. Chinde) – Gh. Gondiu (63 Al. Pop). Antrenor: Zoltan Ritli

Arbitri: Mircea Ardelean (Arad) – la centru; Mihai Lucian Berariu (Moroda – Arad), Tudor Sergiu Găluți (Sântana – Arad) - asistenţi, Florin Sorin Saladea (Arad).

Observatori FRF: Ion Lupșa și Ciprian Trancă (ambii din Timișoara).