Echipa olteană este un adversar capabil să le pună probleme baschetbaliștilor orădeni în actualul context. CSM CSU vine după un eșec neașteptat la Galați în timp ce craiovenii au învins în ultima rundă pe Steaua București, una dintre echipele „grele” ale campionatului. Duelul se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 20.45, în Arena „Antonio Alexe” și va fi televizat de Digi Sport 4.

În cadrul etapei a 6-a din Liga Națională se vor confrunta formația cu cea mai bună ofensivă, craiovenii având cele mai multe puncte marcate în medie pe meci, dar asta și după două partide care au necesitat prelungiri, în timp ce orădenii au a doua defensivă din campionat după punctele încasate. Arma numărul unu din tabăra oaspeților va fi coordonatorul de joc Goran Martinic, cel care în numeroasele confruntări cu Oradea a demonstat că are calitatea necesară să depășească orice sistem defensiv construit de Cristian Achim. Interesant va fi și duelul tinerilor în care Bogdan Nicolescu va da piept cu Radu Vîrnă, cei doi fiind vârfuri ale generației din care fac parte. După cinci etape disputate din actuala ediție a Ligii Naționale, SCM U Craiova a suferit eșecuri în ambele jocuri disputate „afară” în timp ce bihorenii au contabilizat o victorie și o înfrângere pe propriul teren. Un avantaj de ordin psihologic este faptul că oaspeții nu au mai câștigat la Oradea de aproape 9 ani, iar bilanțul confruntărilor directe este net favorabil echipei pregătite de Cristian Achim (19-8). Totodată, CSM CSU și-a adjudecat ambele jocuri disputate în sezonul precedent. Dacă oltenii nu au anunțată nicio indisponibilitate, gazdele nu vor putea conta nici în acest meci pe americanul Martin Zeno, care nu și-a revenit după accidentarea de la genunchi.