La capătul unei partide care a fost extrem de echilibrată pe tot parcursul ei, baschetbaliştii orădeni au izbutit să învingă Steaua 71-65 (18-18, 19-20, 15-14, 19-13) şi astfel să se califice în finala Cupei României. Ultimul act al competiţiei se va desfăşura astăzi, cu începere de la ora 19.00 (Digi Sport 4), echipa orădeană urmând să înfrunte câştigătoarea meciului dintre U BT Cluj - BC Timişoara, partidă  disputată după închiderea ediţiei.

 

Oradea a început excelent şi după doar un minut şi 19 secunde conducea cu 6-0 graţie punctelor marcate de Nicolescu, Valeika şi Denison. A urmat un parţial de 11-0 reuşit de baschetbaliştii din Capitală care a făcut ca tabela de marcaj să indice 6-11. Bucureştenii au continuat în acelaşi ritm, astfel că în minutul 9 al primului sfert scorul era 8-16. Pasalic, cu 5 puncte, şi Nicolescu, cu o triplă, au adus din nou egalitatea pe tabela de marcaj. Orădenii au trecut apoi în avantaj printr-un coş de 2 puncte marcat de Richard, dar sfertul I avea să se încheie la egalitate, după ce Lapornik a transformat două libere pentru Steaua.

Sfertul al doilea a scos şi mai mult în evidenţă echilibrul valoric dintre cele două formaţii. Astfel, CSM CSU şi Steaua au mers cap la cap, bucureştenii intrând la pauză cu un avantaj de un punct graţie triplei reuşite în ultima secundă de către Taylor. Cel mai mare avantaj al steliştilor în această perioadă a meciului a fost de 4 puncte (24-20) în minutul 14. Orădenii au egalat la 26 în minutul 15 prin Kariniauskas şi au trecut în avantaj (29-26) prin coşul de trei reuşit de Ţîbîrnă la capătul unei acţiuni foarte frumoase. A urmat o perioadă în care CSM CSU s-a aflat la conducere, dar bucureştenii au revenit şi au trecut în avantaj (35-34) cu un minut şi 43 de secunde înainte de pauză. Băieţii pregătiţi de Cristian Achim au marcat trei libere prin Valeika (2) şi Mandache, astfel că se părea că bihorenii vor intra în avantaj la cabine. N-a fost aşa, deoarece Taylor a marcat o triplă de senzaţie pe sirenă.

 

Meci tr

Nici în sfertul al treilea nu s-a consemnat o rupere a echilibrului. Cu toate că Steaua a avut la un moment dat 6 puncte avantaj (39-45), bihorenii au revenit şi, în minutul 27, au egalat (47-47) după un coş de la distanţă reuşit de Richard, cel mai bun om al orădenilor, autorul a 18 puncte. Până la finalul sfertului trei, cele două formaţii s-au succedat pe rând la conducere. Cu toate acestea, la intrarea în secvenţa decisivă, scorul avea să fie din nou egal, 52-52. Ce a urmat nu a fost indicat celor cu probleme cardiace. Oradea a reintrat puternic în joc, Richard şi Nicolescu punctând de la distanţă pentru 58-52. „Militarii” nu şi-au revenit şi timp de două minute n-au izbutit să înscrie. Cu 6 minute înainte de final, CSM CSU a mărit ecartul la 7 puncte (61-54) şi, după jocul bun pe care-l practicau, se părea că semifinala e tranşată. N-a fost însă aşa, deoarece Steaua a egalat încă o dată (la 61) cu trei minute înainte de final, orădenii irosind patru atacuri în acest interval de timp. La intrarea în ultimul minut, scorul era din nou egal, 64-64. Mandache, cu o aruncare din acţiune, şi Pasalic, cu două libere transformate, au închis practic jocul (68-65) cu 12 secunde înainte de final. Zarurile au fost aruncate atunci când Taylor nu s-a înţeles cu Baciu, pasând mingea direct în braţele lui Valeika, steliştii irosind astfel ultima şansă de a duce meciul în prelungiri. Până la final a mai înscris Valeika (o liberă) şi Mandache, 2 puncte pe ultimul contraatac, astfel că semifinala cu Steaua s-a terminat cu victoria meritată a orădenilor, 71-65.

 

CSM CSU Oradea: Nicolescu 8 puncte (2x3p), Denison 2, Kariniauskas 11, Valeika 8, Mandache 10, Ţîbîrnă 5 (1), Gavrilă, Gajovic 6, Pasalic 12 (2), Richard 18 (3).

Antrenor: Cristian Achim.

Steaua Bucureşti: Darwiche 2, Marinov 17 (1), Zekovic 5 (1), Taylor 13 (1), Baciu 17, Negoiţescu, Fraseniuc 4, Boone, Lapornik 2, Runkauskas 5 (1).

Antrenor: J. Toijala.