Handbaliştii de la CSM Oradea au reluat bine campionatul Diviziei A, Seria D, cu o victorie asupra liderului HC Odorhei, dar rezultatele din următoarele două runde nu au fost pe măsura aşteptărilor. A urmat un eşec pe terenul lui HC Minaur II Baia Mare, dublat sâmbătă chiar acasă în faţa echipei CSM Sighişoara, scor 29-34 (17-16).

 

Cea mai mare parte a primei reprize s-a derulat sub semnul echilibrului, dar spre finalul acesteia, în minutul 26, orădenii s-au distanţat la patru goluri (16-12). Până la pauză, însă, oaspeţii au mai recuperat din diferenţă (17-16), iar în debutul părţii secunde au reuşit să egaleze. Mai mult, însă, sighişorenii au profitat de precipitarea orădenilor pe faza de atac şi de nesincronizările din defensivă, preluând conducerea. Şi nu oricum, ci la diferenţe mari, în minutul 52 conducând cu 32-25! În timpul rămas, orădenii au mai redus ecartul, dar fără a putea pune sub semnul întrebării victoria lui HCM Sighişoara, care a trecut pe locul 1, cu 27 de puncte, cel puţin până miercuri când HC Odorhei - 25 puncte joacă la Sibiu. CSM Oradea ocupă locul 3, cu 24 de puncte.

"Am întâlnit un adversar foarte bine organizat în faza de atac, iar noi nu am reuşit să trecem de apărarea lor, destul de exactă, mai ales în zona centrală. De asemenea, în faza defensivă am greşit foarte mult, pentru că dacă o să calculez eliminările, cred că am jucat o repriză în cinci oameni", a comentat antrenorul echipei orădene, George Tăutu.

CSM Oradea: George Duma, Robert Ene şi Daniel Marchiş – portari; Petru Pomian 2 goluri, Ştefan Bandi, Adrian Mihăilescu 1, Devid Munea 6, Cătălin Crăciun 4, Bogdan Cîrchea 2, Andrei Ivancov, Szasz Csongor, Răzvan Radu 2, Eduard Szilagyi şi Cosmin Liberţ 10 goluri. Antrenor: George Tăutu

CSM Sighişoara: Răzvan Costin şi Marius Seieşan – portari; Cătălin Nuţu 7 goluri, Eduard Cristea 5, Răzvan Turturică, Nicolae Pop, Mihai Babă 4, Vlad Sîncelean, Claudiu Răduţ, Ioan Nica, Andrei Santeiu 5, Ovidiu Irimia 9 (5 din 7 m) şi Bogdan Barb 4 goluri. Antrenor: prof. Sorin Mureşan

Arbitri: Cătălin Tătaru şi Andrei Văcariu (ambii din Lugoj)

Etapa viitoare, CSM Oradea va juca tot acasă, sâmbătă, 23 februarie, cu AHC Potaissa II Turda.