Voleibalistele bihorence dispută astăzi, cu începere de la ora 17:00, și mâine, de la ora 11:00, în sala de sport a Universității din Oradea, cele două partide din playoff-ul de calificare la turneul semifinal de promovare în Divizia A1. Adversara fetelor pregătite de Mariana Szabo Alexi va fi CSM Corona Brașov.

Cu un sezon sub așteptări din cauza întineririi lotului de jucătoare, CSU Oradea se luptă totuși pentru calificarea la turneul semifinal de promovare în Divizia A1. Adversara lor în această tentativă va fi formația brașoveană CSM Corona, cea care a terminat sezonul regulat al Seriei Vest din Divizia A2 pe locul al 5-lea, cu 14 puncte adunate după exact același palmares avut de orădence, clasate pe locul 4, care însă au obținut victorii mai clare. Corona și CSU Oradea au înregistrat câte 5 victorii și 7 înfrângeri în cele 12 etape disputate. Cu toate acestea, dacă privim bilanțul seturilor câștigate și pierdute, bihorencele stau sensibil mai bine, cu 21-23, față de 16-25 cât au bifat brașovencele. Așadar în ierarhia finală a sezonului regulat, elevele Marianei Szabo Alexi au totalizat 16 puncte, față de 14 câte a avut Corona. În ceea ce privește cele două meciuri directe disputate pe parcursul sezonului regulat, fiecare formație și-a fructificat avantajul terenului propriu. Dacă echipa brașoveană a câștigat 3-1 meciul de acasă, pe seturi 27-25, 17-25, 25-21 și 28-26, orădencele s-au impus mai clar în retur, în minimum de seturi, scor 25-21, 25-15 și 25-14. Așadar privind atent aceste două rezultate observăm că echipa CSU Oradea a fost totuși superioară. În contextul în care Corona a acceptat ca ambele jocuri din playoff să se dispute la Oradea, echipa bihoreană pornește cu prima șansă la calificarea la turneul semifinal de promovare în Divizia A1. Cum intrarea în sala de sport a Universității va fi liberă, iubitorii voleiului sunt invitați să-și susțină favoritele.