După o deplasare lungă (Pitești) la mijlocul săptămânii, handbalistele trebuie să se refacă repede, deoarece mâine, de la ora 13.00, în sala de sport a Universității, vor primi vizita celei de-a doua clasate. Partida contează pentru etapa a 21-a din Seria B a Diviziei A.

Disputa se anunță atractivă, un duel în care vor fi angrenate jucătoare cu apariții multiple pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Așa cum o arată și poziția din clasament, SCM Timișoara dispune de un lot extrem de valoros care până la ora partidei de mâine a contabilizat 13 victorii și doar 3 înfrângeri. În același timp, Oradea ocupă locul al 4-lea cu 29 de puncte după 9 succese, 2 remize și 7 eșecuri. Cu toate că lupta pentru primul loc este practic tranșată de către Minaur Baia Mare, SCM nu mai poate pierde locul secund. Cu toate acestea, bănățencele nu concep să se mai încurce într-una dintre partidele rămase, ele constituind teste utile pentru jocurile de la baraj. În etapa de miercuri, echipa din Timișoara a câștigat 29-25 confruntarea cu FC Argeș. În schimb, orădencele, lipsite de aportul a 5 jucătoare de bază, au pierdut 30-19, în deplasare, cu Dacia Mioveni. În meciul tur disputat în orașul de pe Bega, SCM-ul s-a impus cu 36-21. Așadar, iubitorii handbalului orădean sunt așteptați într-un număr cât mai mare pentru a se bucura de un spectacol handbalistic de calitate, intrarea în sală fiind liberă. Jocul va fi arbitrat de către cuplul reșițean A. Ciati - D. Lupu.

Celelalte partide ale rundei sunt: Olimpic Târgu Mureș - Dacia Mioveni, FC Argeș - CSU Reșița, Corona 2 Brașov - Național Râmnicu Vâlcea și Crișul Chișineu-Criș - ACS Odorheiu Secuiesc. CSU de Vest Timișoara și Minaur Baia Mare vor sta.

Pe primele locuri: 1. Minaur Baia Mare - 49 p (17 j), 2. SCM Timișoara - 39 p (16 j), 3. Corona 2 Brașov - 34 p (17 j), 4. CSU Oradea - 29 p (18 j) și 5. Dacia Mioveni - 28 p (17 j).