Cu trei etape înaintea terminării sezonului regulat şi cu ierarhia primei grupe valorice stabilită într-o proporţie foarte mare, campioana României înfruntă în deplasare echipa momentului din Liga Naţională de baschet. Astfel CSU Sibiu şi CSM CSU Oradea se vor duela mâine, în Sala Transilvania, cu începere de la ora 19.30 (Digi Sport), într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din faza a doua a sezonului regulat.

Cu un palmares negativ (1-2) în faţa sibienilor în actualul sezon, formaţia pregătită de Dan Fleşeriu câştigând clar ultimele două dispute (83-69 la Oradea şi 97-81 la Sibiu), bihorenii vor încerca să îşi ia revanşa în disputa din Sala Transilvania. Nu va fi deloc uşor deoarece galben-albaştrii vor beneficia de aportul uneia dintre cele mai frumoase galerii din ţară. Campioana a câştigat primul duel din actuala ediţie de campionat învingând 78-68 în Arena „Antonio Alexe”. De la acel moment şi până astăzi lotul campioanei, în primul rând în ceea ce priveşte titularii, a suferit modificări majore. Astfel au plecat Kariniauskas, Ginyard şi Denison, locul lor fiind luat de Carter, Zekovic şi Markovic. Sibiul a demonstrat în atâtea partide că este o formaţie redutabilă, echipa de pe Cibin înregistrând cel mai mic număr de înfrângeri (4) în actualul sezon. Cu toate acestea duelul se anunţă extrem de interesant, orădenii venind după cinci victorii consecutive şi arătând de la  meci la meci că se află pe dumul cel bun în ceea ce priveşte omogenizarea, aspect deosebit de important în vederea atacării playoff-ului.

 

Sibiul, calificare cu emoţii în semifinalele Cupei

În ultimul joc susţinut, în Cupa României, CSU Sibiu a suferit un eşec oarecum surprinzător, 79-66 în deplasare cu SCMU Craiova, fiind astfel destul de aproape de a rata calificarea în semifinale. Liderul campionatului învinsese 89-74 în manşa tur. În schimb Oradea nu a întâmpinat nicio problemă în jocul cu Steaua, echipă pe care a învins-o 63-60 şi în Capitală după ce în tur câştigase cu 83-63.

Aşadar Sala Transilvania va găzdui derby-ul etapei, un joc deschis oricărui rezultat şi totodată o partidă care ne va oferi câteva indicii despre forma sportivă de dinaintea playoff-ului, până la finele sezonului regulat fiind de jucat încă două etape (fără aceasta).

Celelalte jocuri ale rundei din Grupa Roşie, prima valorică, sunt: U BT Cluj-Napoca – SCM Timişoara (mâine, ora 18.00, FRB TV) şi BCM U Piteşti – SCM U Craiova (duminică, ora 20.45, Digi Sport).

CLASAMENT GRUPA ROŞIE

 

1.       BC CSU Sibiu       16/4   36

2.       U BT Cluj-Napoca 15/6   36

3.       CSM CSU Oradea 13/8   34

4.       SCMU Craiova      11/10 32

5.       SCM Timişoara     9/12   30

6.       BCMU Piteşti        8/12   28