La sfârşitul săptămânii trecute, Clubul Copiilor şi Elevilor, din Aleşd, cu sprijinul Primăriei şi a câtorva sponsori, a organizat cea de-a 24-a ediţie a tradiţionalului concurs de tenis de câmp, dotat cu "Cupa de Cristal". Competiţia, desfăşurată în cadrul "Zilelor oraşului" Aleşd, a fost deosebit de spectaculoasă, confruntările fiind o încântare pentru spectatorii prezenţi în număr mare la această manifestare. Dintre cei 60 de sportivi înscrişi în întrecere (majoritatea elevi), cei mai redutabili s-au dovedit a fi Monica Dumiter (simplu feminin), Liviu Chirilă (simplu Open), Radu Cipău şi Liviu Chirilă (dublu Open). La încheierea competiţiei, participanţii clasaţi pe primele locuri au fost recompensaţi de către organizatori, cu premii constând în diplome, cupe, dulciuri şi sucuri. Concursul a fost condus ireproşabil de către prof. Mihai Lele şi directorul de concurs, prof. Romulus Şoit, care, pe această cale, aduc mulţumiri sponsorilor pentru contribuţia la reuşita competiţiei.