Federaţia Română de Fotbal a stabilit meciurile din turul 4 al Cupei României. Într-unul din cele 18 jocuri este implicată şi Luceafărul Oradea, care va juca în deplasare cu echipa de liga a III-a, Gloria Lunca Teuz Cermei. Meciul va avea loc marţi, 11 august, de la ora 16.30.

 

În această ediţie a Cupei, gruparea arădeană a mai întâlnit un adversar din Bihor, CSC Dacia Gepiu, chiar în turul inaugural, de care a dispus lejer cu 6-0. Până să ajungă să joace împotriva "luceferilor", arădenii au mai eliminat Naţional Sebiş (2-0) şi Şoimii Lipova (2-1), care activează şi ele în Liga a III-a.

În turul IV vor juca 18 echipe din liga secundă, 17 din a III-a şi una din a IV-a (CSM  Slatina).

Programul jocurilor din turul IV:

11 septembrie, ora 16.30
CSM Focşani - Sporting Lieşti
CS Tunari - Academica Clinceni
FC Rapid - Daco-Getica Bucureşti
Gloria Lunca Teuz Cermei - Luceafărul Oradea
Unirea Alba Iulia - Industria Galda
Turris Oltul Turnu Măgurele - CS Baloteşti

12 septembrie, ora 16.30
Pandurii Târgu Jiu - CS Mioveni
CSM Lugoj - Energeticianul
Ripensia Timişoara - ASU Politehnica Timişoara
UTA Arad - ACS Poli Timişoara
CSM Slatina - FC Argeş
Progresul Spartac - Metaloglobus Bucureşti
Unirea Slobozia - Sportul Snagov
Axiopolis Sport Cernavodă - Dacia Unirea Brăila
Bucovina Rădăuţi - Ştiinţa Miroslava

13 septembrie, ora 16.30
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Aerostar Bacău
ACS Fotbal Comuna Recea - Universitatea Cluj

18 septembrie, ora 16:30
Flacăra Moreni - Chindia Târgovişte.

Partidele se desfăşoară într-o singură manşă, eliminatorie. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

După acest tur urmează şaisprezecimile de finală, fază în care intră în competiţie şi cele 14 echipe din Liga 1. Aceste meciuri vor avea loc în perioada 24-30 septembrie.