Cuplaj fotbalistic la Universitate - "Studenţii" orădeni au examen la juniori şi seniori
În această după-amiză vor avea loc două meciuri oficiale de fotbal în care vor fi angrenate echipe ale Universităţii Oradea.
Juniorii A1 joacă baraj cu U Cluj
De la ora 17.00 pe stadionul din complexul sportiv al Universităţii din Oradea, echipa de juniori A1 (antrenor, prof. Ionel Negrea), câştigătoare a Ligii a IV-a Bihor, se va confrunta cu Universitatea Cluj, campioana judeţului Cluj la această categorie de vârstă. Duelul inter-zonal se va disputa în două manşe, returul fiind programat în 9 iunie, la Cluj. Universitatea Cluj se anunţă un adversar redutabil, având un parcurs aproape perfect în campionat, cu 28 de victorii şi un egal, 271 de goluri marcate şi 84 primite, devansând cu 14 puncte a doua clasată, Arieşul Turda. Universitatea Oradea, care are în componenţă jucători cu doi-trei ani mai mici decât clujenii, va fi premiată la finalul jocului de AJF Bihor cu cupă, mingi, diplomă şi tricouri de campioni. Studenţii orădeni au încheiat campionatul cu 28 de victorii şi două înfrângeri, marcând 231 de goluri şi primind 15.
Echipa de Liga a IV-a contra CSC Sânmartin
Cuplajul va fi încheiat la ora 19.00 de un meci restanţă din Liga a IV-a, între Universitatea Oradea şi CSC Sânmartin. Universitatea se află pe locul 3, cu 53 de puncte, iar CSC Sânmartin e lider, cu 73 de puncte, şi va juca în 23 şi 30 iunie barajul de promovare în Liga a III-a cu campioana judeţului Maramureş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.