Teren: "Groapa cu lei" Căbești

Spectatori: peste 200

Marcatori: Roman 38 / Cora 19

Cartonașe galbene: Sârb, Cr. Lezeu / Pușcaș, Spătar, Lerințiu

Gloria: Bogdan – N. Cergheș (60 D. Lezeu), Balint, Ștefănică, Cr. Lezeu, Roman, Alb, Sârb, Szekereș (79 Țiboc), R. Lasc, Micle. Antrenor: Ionuț Cergheș

AS Unirea: Negruț – Dumea, Filimon, Pușa, Pușcaș (75 Lerințiu), Kun (85 Matei), Lupașcu, Sfîrlea, Cornea (90 Dianu), C. Lascu (30 Spătar), Cora.

Antrenor: Ciprian Dianu.

Arbitri: Daniel Dumuța – la centru, Marius Andor și Ionuț Marius Matica, asistenți. Observator AJF (arbitri): Cornel Pantea. Observator AJF (joc): Gheorghe Rusu.

Lupta dusă „corp la corp” în actuala stagiune din Liga a V-a, Seria a II-a, de AS Unirea Oșorhei 2016 și Gloria Căbești a avut ca punct final „Groapa cu lei” de pe „Valea Căbeștenilor” unde, în penultima etapă, cele două rivale s-au întâlnit în meciul direct, iar prin punctul obținut, liderul seriei și-a „consolidat” poziția, promovând, matematic, în Liga a IV-a.

Revelația actualei stagiuni din Liga a V-a, Gloria Căbești, a ținut „pasul” cu mai experimentata ei rivală din acest campionat până în etapa a 18-a când a pierdut, surprinzător, în deplasarea cu Viitorul Tărian, iar diferența de trei puncte dintre cele două aspirante la promovare s-a dublat. În actuala stagiune, căbeștenii rămân cu satisfacția celor patru puncte obținute în dauna campioanei Seriei a II-a, datorită victoriei din deplasare, când au administrat prima înfrângere liderului, însă a trebuit să se mulțumească doar cu locul 2, obținut în urma unei evoluții demne de apreciat.

Stația de amplificare, insatalată la teren, „polua” plăcut fondul sonor, anunțând derby-ul ligii, unul care s-a ridicat cu mult peste nivelul competiției, rivalizând chiar cu un meci dintre primele clasate într-un eșalon imediat superior. Partida a început într-un ritm electrizant în care ambele combatante și-au exprimat clar intențiile ofensive, iar premisele unui joc plăcut era vizibil chiar după primul fluier al arbitrului de centru, șteianul Daniel Dumuța. Cora (4) a trimis primul înspre poartă, pentru ca imediat Szekeres (5) să trimită puternic pe centru, în timp ce Sfîrlea (6) a execuatat puternic o lovitură liberă. Micle (7), în urma unei curse rapide pe partea dreaptă, a șutat pe lângă rădăcina barei, iar Roman (9) a trimis puțin alături, pentru ca Alb (13) să șuteze puternic pe centru, dar portarul a fost la post. În urma unei acțiuni personale, Lupașcu a șutat puternic din unghi însă A. Bogdan a respins, dar, din cădere, acesta a recentrat în fața porții, iar pe fază Cora (19) a înscris, (0-1) în poarta goală. Căbeștenii au luat cu asalt poarta însă Micle (21), Szekereș (24, 27) au fost fără șansă, pentru ca, pe contraatac, Spătar (29) să creeze puțină panică la cealaltă poartă. Totuși, insistența gazdelor a dat roade prin inspirația lui Roman (38) care a restabilit egalitatea, (1-1) speculând un balon din marginea careului mic. Cora (48) a fost din nou prezent în fața porții adverse încă din startul părții a doua, însă A. Bogdan a fost la post, după care gazdele au început asaltul în speranța victoriei. Au fost aproape în câteva rânduri, dar barele s-au opus când Pușa (55) a deviat nefericit la încheietura acestora, iar Micle (66) a avut ghinion la lovitura liberă care a „zguduit” bara laterală. Între timp, o lovitură de cap a lui Lasc (56) a fost parată de portarul oaspeților, iar Cornea (63) a irosit o bună oportunitate. Responsabil cu loviturile libere, Sfîrlea (70, 79) a trimis pe lângă cadrul porții, iar ultima șansă de gol pentru gazde a fost irosită de Țiboc (85) care a trimis pe lângă bară din marginea careului mic. Remiza obținută s-a transformat într-o adevărată victorie pentru echipa din Oșorhei care s-a umplut de „glorie” în ultima deplasare datorită țelului propus, și realizat, promovarea în Liga a IV-a. Mica galerie care a însoțit favoriții în această deplasare a jubilat la final alături de favoriți și finațatorul echipei, Răzvan Oneț, care a dat deja „startul” pregătirii viitorului campionat, după propria-i afirmație făcută la finalul meciului.