Gloria Lunca Teuz Cermei - Luceafărul Oradea - Adversar ambiţios pentru "luceferi"
Aflată într-o perioadă nu tocmai fastă, Luceafărul Oradea are prilejul de a se reabilita în Cupa României. Astăzi, de la ora 16.30, echipa bihoreană joacă în deplasare cu Gloria Lunca Teuz Cermei în turul 4 al competiţiei.
Orădenii întâlnesc o echipă dintr-un eşalon inferior, incomodă şi ambiţioasă, care în această ediţie a fazei naţionale a mai eliminat Dacia Gepiu, Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş. Gloria ocupă locul 5 în Liga III, Seria 4, după două victorii şi o înfrângere, având în componenţă şi jucători mai experimentaţi, precum Varga, Vezan sau Polgar. Dincolo de a face o figură frumoasă în faţa unui adversar mai bine cotat, gazdele sunt motivate şi de posibilitatea de a întâlni o formaţie de prima ligă în eventualitatea în care ar elimina gruparea orădeană. Nici pentru Luceafărul nu ar fi puţin lucru un duel cu o echipă din Liga I, numai că prioritar este campionatul, acolo unde nu are o situaţie deloc grozavă, după şase etape aflându-se chiar deasupra locurilor retrogradabile. În meciul de astăzi, antrenorul Cristian Lupuţ va menaja câţiva jucători de bază în perspectiva duelului de sâmbătă, din deplasare, cu Aerostar Bacău. Sigure sunt absenţele lui V. Pop - accidentat şi Tânc - suspendat şi probabil Oros şi Torişte, care acuză probleme medicale.
În schimb, ar putea debuta la Luceafărul atacantul Cătălin Ţâră (24 ani), fiul fostului jucător al Rapidului, Ştefan Ţâră. Cătălin, care în această vară s-a pregătit cu Viitorul Constanţa şi Energeticianul Petroşani, a mai jucat la Dinamo (juniori), Udinese, Lazio (tineret) Ado den Haag (Olanda), FC Brașov, Concordia Chiajna, Rapid, Neftchi Baku (Azerbaidjan), Dunărea Călărași și Juventus București.
Celelalte meciuri din turul IV:
ASTĂZI, ora 16.30
CSM Focşani - Sporting Lieşti
CS Tunari - Academica Clinceni
FC Rapid - Daco-Getica Bucureşti
Unirea Alba Iulia - Industria Galda
Turris Oltul Turnu Măgurele - CS Baloteşti
MÂINE, ora 16.30
Pandurii Târgu Jiu - CS Mioveni
CSM Lugoj - Energeticianul
Ripensia Timişoara - ASU Politehnica Timişoara
UTA Arad - ACS Poli Timişoara
CSM Slatina - FC Argeş
Progresul Spartac - Metaloglobus Bucureşti
Unirea Slobozia - Sportul Snagov
Axiopolis Sport Cernavodă - Dacia Unirea Brăila
Bucovina Rădăuţi - Ştiinţa Miroslava
JOI, ora 16.30
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Aerostar Bacău
ACS Fotbal Comuna Recea - Universitatea Cluj
18 septembrie, ora 16.30
Flacăra Moreni - Chindia Târgovişte.
Partidele se desfăşoară într-o singură manşă, eliminatorie. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare
Echipe probabile
Gloria: Gârlea - Polgar, Varga, Dolga, Sabău - Mihuţa, Prună - Deta, Vezan, Vlad - Matiş.
Antrenor principal: Radu Anca.
Luceafărul: Moga - Gunie, Băican, Opriş, I. Ban - D. Lukacs, Preoteasa - Luduşan, Codoban, A. Dulca - Lăsconi.
Antrenor principal: Cristian Lupuţ.
Arbitri: Claudiu Gaitin - la centru; Alexandru Filip, Alin Botaş - asistenţi, toţi din Timișoara.
Observatori FRF: Vasile Marc (Cluj), Cristian Gîț (Deva).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.