Atleta veterană, Simona Kadas, a luat parte recent la proiectul iniţiat de actriţa Monica Davidescu şi intitulat „Ajut un copil”. Astfel a fost organizat crosul „Goana după sănătate - Alerg şi ajut un copil” la care au participat o mulţime de persoane publice. Ca şi în multe alte ocazii, atleta orădeană s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la categoria sa de vârstă şi pe locul al treilea la general.

„La invitația actriței Monica Davidescu, am acceptat să particip și să mă alătur proiectului Goana după sănătate - Alerg si ajut un copil. Am alergat cursa de 4,5 km pentru a susține acest proiect și pentru a promova un stil de viață sănătos. Au participat și s-au implicat sufletește personalități publice precum: Aurelian Temisan, Kamara, Alb Negru, Dorian Popa sau Ruby, precum și instituții ale statului. Scopul acestui proiect l-a reprezentat strângerea de fonduri necesare copiilor cu nevoi. Actrița Monica Davidescu, împreună cu părintele Andrei Drăgan, Preot Paroh în Nefliu, Măgurele, au demarat acest proiect pentru așezământul care găzduiește permanent 20 de copii fără familii, oferindu-le șanse reale de educare și dezvoltare armonioasă, implicit de integrare mai facilă în societate. La finalul concursului ne-am adunat cu toții în Aula Facultății de Fizică din Măgurele, unde a avut loc festivitatea de premiere, care s-a terminat cu un spectacol pe cinste, oferit de cei mai îndrăgiți artiști din showbizul românesc. Am fost și voi fi mereu deschisă la proiecte caritabile. Felicitări tuturor pentru organizarea excepțională”, a declarat Simona Kadas. De menţionat că alături de ea a alergat şi soţul ei, antrenorul Carol Kadas, cel care deşi nu mai parcursese o asemenea distanţă de 15 ani, a terminat printre primii 30 de concurenţi dintr-un total de aproximativ 350.