În această perioadă, Biharea Vașcău a pierdut nu doar un fan care era prezent cu regularitate la meciurile pe care le disputa echipa pe teren propriu, dar poate și pe ultimul decar veritabil, Doru Pădurean, pe care formația l-a avut după Revoluție. 

Fără a excela la capitolul fizic, fără să aibă o viteză ieșită din comun, calități care în fotbalul de azi sunt de neconceput pentru marea performanță, Doru Pădurean, alintat de colegi și consătenii săi cu pseudonimul de Pecu, cunoștea foarte bine secretele fotbalului, plasament, viziune de joc și o ambiție cu care se nasc din ce în ce mai puțini copii care iubesc acest sport. 

El a început fotbalul la Biharea Vașcău încă din tinerețe, club pe care l-a iubit din tot sufletul și de care nu s-a despărțit decât pentru o scurtă perioadă, atunci când acesta a fost desființat de autoritățile locale, în perioada 1992-1997. 

După reînființarea clubului, în care o mare contribuție a avut-o și Iuliu Ciura, președinte la acea vreme, dar și Radu Rengle antrenor, Doru Pădurean, deși nu mai era la prima tinerețe, a spus prezent. Apoi, împreună cu alți câțiva foști jucători, sau juniori din perioada anilor 80, aceștia au alcătuit o echipă care încă din primul an de la înființare reușește să câștige campionatul județean și să promoveze în Divizia D, cum era la vremea respectivă Liga a 4-a de astăzi. 

În acea perioadă echipa vășcăuană reușește câteva sezoane bune care vor culmina cu acederea în finala Cupei României, faza județeană. 

„Cu surprindere și durere am primit vestea că nu mai este printre noi. Doru a fost un mijlocaș foarte bătăios și s-a impus repede în postura de căpitan prin jocul său. Un adevărat lider în teren, dar și un jucător cu suflet mare”, a spus fostul antrenor al Bihariei Vașcău, Vasile Ienciu, zis Schnelingher.

Nu poate rămâne nimic mai prețios în amintirea suporterilor vășcăuani decât victoriile împotriva rivalilor lor din Ștei și Beiuș (Minerul Ștei, Oțelul Ștei și Bihorul Beiuș) în care decarul și căpitanul echipei era chiar Doru Pădurean.

Drum lin spre îngeri, Doru! Acolo unde te mai așteaptă și alți colegi din echipa Bihariei Vașcău plecați și ei mult prea repede dintre noi, precum Giani Morar, Ghiță Bat, Nelu Monea, ori Ciprian Monea. Cu toții te așteaptă ca să le fii din nou căpitan...

Gabriel MATICA