Încă un antrenor orădean în Liga a III-a - George Zima, tehnicianul celor de la Jiul Petroşani
Fotbalul orădean mai are un antrenor la nivelul Ligii a III-a (Seria 7), de această dată la timona unei formaţii hunedorene care în trecut dădea emoţii, cel puţin pe propriul teren, unor formaţii de primă mână din România. George Zima a fost numit în funcţia de principal al echipei Jiul Petroşani.
Jiul Petroşani este una dintre cele cinci formaţii hunedorene care vor activa în viitorul sezon al Ligii a III-a faţă de doar două câte va avea Bihorul la nivelul acestui eşalon. Conducerea clubului din Valea Jiului a decis să meargă pe mâna lui George Zima, un tehnician orădean de doar 32 de ani care este licenţiat UEFA categoria B. Acesta îi va lua locul Aurel Moldovan, tehnican care i-a pregătit pe hunedoreni până spre finalul ediţiei trecute de campionat terminat de Jiul pe locul al 3-lea din playout. Cum ambiţiile alb-negrilor sunt mai mari, aceştia au decis că persoana cea mai potrivită pentru funcţia de principal este George Zima, antrenor care a fost la un pas de promovarea în Liga a II-a cu SCM Zalău în vara lui 2021. În cariera sa de antrenor principal, Zima a pregătit următoarele echipe: Energeticianul (actuala Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Sportul Şimleu Silvaniei, SCM Zalău şi Luceafãrul Oradea. „Datorită istoriei şi numelui Jiul, suntem obligaţi la performanţă. Obiectivele pot fi mărețe în ideea în care vom avea răbdare și vom fi dispuşi cu toţii să ne punem în slujba clubului. Îmi doresc foarte mult să reuşim împreună și să construim o echipă care să urmeze cursul pe care îl merită cu adevarăt suflarea. Îi asigur pe suporterii Jiului de implicarea şi devotamentul meu sută la sută, voi insufla acest aspect şi jucătorilor, iar dincolo de obiectivele sportive acest scop vreau să fie atins. O importanță mare în venirea mea aici o are şi faptul că acest club a fost, este și va fi iubit mereu de suporteri. Fac un apel de la început, ca să avem răbdare că lucrurile merg spre bine şi vrem să fim susţinuţi. Aştept lumea din Vale la stadion, să fie mereu aproape de noi, iar în momentele grele să ne critice, dar să nu se detaşeze de noi. Doar împreună cu fanii noștri putem să reușim!”, a declarat George Zima la reunirea echipei, conform paginii de socializare a clubului hunedorean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.