Forma excelentă arătată în ultima perioadă a făcut ca sporiva din Ştei să urce pe locul 166 în ierarhia WTA, cea mai bună clasare din carieră.

La cei 22 de ani ai săi, Irina Bara a urcat pe locul 166 WTA acumulând 351 de puncte. Acest lucru a fost posibil după ce bihoreanca a acumulat 13 puncte în urma calificării în optimile de finală ale turneului american de 100.000 de dolari de la Midland. În competiţia de dublu, Irina ocupă locul 122 în ierarhia mondială. Clasamentul feminin este condus de daneza Caroline Wozniacki cu 7.965 de puncte, aceasta fiind urmată de Simona Halep cu 7.616 puncte şi Elina Svitolina cu 5.835 puncte. „Generaţia de aur” a tenisului feminin românesc mai cuprinde jucătoare precum Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan.