Irina Maria Bara impresionează la Roland Garros - Calificată în sferturile de finală la "dublu"!
Şteianca Irina Maria Bara continuă să impresioneze la Roland Garros în proba de "dublu". Împreună cu Mihaela Buzărnescu s-a calificat, în premieră, în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, după ce a trecut de cuplul format din Jennifer Brady (locul 97 WTA) /Vania King (locul 64).
Româncele s-au impus după o oră și 30 de minute, scor 6-4, 6-3. În primul set, Bara și Buzărnescu au fost conduse cu 2-0, dar au revenit și au făcut două break-uri, impunându-se cu 6-4. Și în setul setcundromâncele au reuşit două break-uri, dar nu au mai cedat niciun game pe propriul serviciu. Bara și Buzărnescu au fructificat a treia minge de meci pentru a accede în sferturi, performanţă răsplătită cu 430 de puncte WTA şi 76.000 de euro! Graţie acestui rezultat, Mihaela va avansa până pe locul 40, iar Irina va ajunge în jurul locului 70 WTA la dublu.
Pentru un loc în semifinale, Bara şi Buzărnescu se vor duela cu Hao Ching Chan (Taipei, 12) / Zhaoxuan Yang (China, 26), favorite numărul 8, care au trecut ]n optimi de Sorana Cîrstea (România)/Sara Tormo Sorribes (Spania), scor 6-2, 6-4.
În tururile anterioare, Irina și Mihaela au eliminat perechea Xenia Knoll (Elveţia, locul 66) / Anna Smith (Marea Britanie, locul 49), scor 6-7, 6-3, 6-4; apoi au trecut de favoritele numărul 4, Latisha Chan (Taipei, numărul 1 WTA) și Bethanie Mattek- Sands (SUA, locul 27 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-3.
Irina Maria Bara şi Mihaela Buzărnescu au în palmares trei turnee câştigate împreună, la Santa Margherita (Italia), Biarritz (Franţa) şi Dunakeszi (Ungaria).
Bravo lor! Felicitari, tineti-o tot asa!