Luceafărul Oradea - FC Argeş - Un meci deschis oricărui rezultat
După o lungă aşteptare, Luceafărul Oradea reia mâine campionatul Ligii a II-a. De la ora 11.00, echipa orădeană va juca la Sânmartin, cu FC Argeş, în etapa a 24-a.
Dacă orădenii nu au avut încă ocazia să joace un meci oficial în acest an, argeşenii vin după o victorie "externă" (3-2) cu Ştiinţa Miroslava. Cu un nou antrenor din această iarnă, Emil Săndoi, şi cu câteva modificări în lot, FC Argeş nu a renunţat la locul de baraj, chiar dacă o despart opt puncte de poziţia a treia. În consecinţă, argeşenii speră să obţină toate punctele în Bihor. "Ştiu că este o deplasare grea pentru că întâlnim o echipă aflată în subsolul clasamentului, care se va agăţa de orice posibilitate de a scoate un rezultat bun. În acelaşi timp, şi noi ne dorim un rezultat bun. Ar fi foarte important să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv de la Oradea, pentru că după aceea urmează o serie de meciuri pe care le disputăm pe teren propriu. Ne dorim să acumulăm maximum de puncte, dacă se poate. Vrem să obţinem rezultate pozitive şi să urcăm cât mai sus în clasament. Sper ca la acest joc să avem o siguranţă pe faza defensivă, să nu facem greşeli individuale şi să speculăm greşelile pe care ar putea să le facă adversarul. Sunt convins că ne putem întoarce cu punctele puse în joc", a declarat antrenorul Emil Săndoi, care nu poate conta pe Panait, Alin Popa şi Martin.
Mai slab clasată decât adversarul, Luceafărul se prezintă cu o garnitură mult schimbată faţă de anul trecut, transferând mai bine de o echipă. Singurul semn de întrebare planează asupra lui Ciobanu, în rest antrenorul Cristian Dulca având tot lotul valid. Se anunţă un meci echilibrat, dar în care Luceafărul poate emite pretenţii la o victorie.
Celelalte partide ale etapei:
SÂMBĂTĂ:
Ora 11.00: Foresta Suceava - Chindia Târgovişte
Ştiinţa Miroslava - Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu - CS Mioveni
Sportul Snagov - ASA Târgu Mureş
Olimpia Satu Mare - CS Baloteşti
Ora 12.30: ASU Politehnica Timişoara - Academica Clinceni
12.30: Dunărea Călăraşi - CS Afumaţi
DUMINICĂ
Ora 11.00: Ripensia Timişoara - Dacia Unirea Brăila
Ora 12.00: UTA Arad - AFC Hermannstadt
CLASAMENT
1. Dunărea Călăraşi 22 15 5 2 43-16 50
2. AFC Hermannstadt 22 14 7 1 35-10 49
-------------------------------------------------------------------------------------
3. Chindia Târgovişte 22 13 6 3 46-13 45
------------------------------------------------------------------------------------
4. CS Afumaţi 22 12 5 5 28-15 41
5. Academica Clinceni 22 11 5 6 37-30 38
6. FC Argeş 22 10 7 5 31-16 37
7. ASU Poli Timişoara 22 11 3 8 30-25 36
8. ASA Târgu Mureş* 22 9 4 9 40-44 31
9. CS Mioveni 22 8 6 8 34-30 30
10. Sportul Snagov 22 7 6 9 17-20 27
11. Ripensia Timişoara 22 6 8 8 43-32 26
12. UTA Arad 22 6 7 9 27-29 25
13. Luceafărul Oradea 22 6 6 10 34-38 24
14. Foresta Suceava 22 7 2 13 22-63 23
15. Ştiinţa Miroslava 22 6 4 12 28-49 22
-----------------------------------------------------------------------------------
16. Pandurii Târgu Jiu 22 4 9 9 28-37 21
17. Metaloglobus 22 5 5 12 17-30 20
18. CS Baloteşti 22 5 5 12 25-46 20
19. Dacia Unirea Brăila 22 4 6 12 45-49 18
20. Olimpia Satu Mare* 22 7 2 13 22-40 -32
Comentarii
Nu există nici un comentariu.