Meci între două echipe cu stări diametral opuse astăzi, de la ora 14.00, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin. Aflată într-un moment fast, Luceafărul Oradea întâlneşte Pandurii Târgu Jiu, echipă fără victorie în ultimele opt etape.

 

Ajunse pe locuri retrogradabile după ce la începutul campionatului erau considerate pretendente la promovare, cele două echipe propun un duel fără menajamente pentru cele trei puncte. După două victorii consecutive, "luceferii", aflaţi pe locul 18, speră să mai lege una, care să le mai uşureze misiunea de a rămâne în Liga a II-a. Gorjenii au trei puncte mai mult decât orădenii, dar se regăsesc tot pe poziţie retrogradabilă (16), după ce în runda precedentă au pierdut suprinzător acasă (0-1) cu ultima clasată, Foresta Suceava. Eşecul a dus la schimbarea antrenorului Marcel Ploaie, cu Adrian Bogoi, acesta fiind al cincilea tehnician al pandurilor din acest sezon, după Ştefan Nanu, Mihai Teja, Adrian Iencsi şi Marcel Ploaie!

Pe lângă miza punctelor, jocul poate fi catalogat şi unul al orgoliilor prin prisma faptului că realaţiile dintre conducerile celor două cluburi nu sunt dintre cele mai cordiale. De altfel, după preluarea echipei orădene de către gorjeanul Nicolae Sarcină s-a vehiculat şi varianta ca Luceafărul să fie mutată la Târgu Jiu în cazul în care Pandurii ar fi intrat în faliment.

Chiar dacă nu a mai câştigat de opt etape, perioadă în care au înregistrat trei eşecuri şi cinci egaluri, Pandurii este un adversar incomod, care va încerca prin orice mijloace să obţină un rezultat pozitiv în Bihor. La fel de adevărat e însă şi faptul că Luceafărul are un moral foarte bun şi îşi pune mari speranţe într-o nouă victorie. 

Arbitri: Oprea Ovidiu Petru (Ploieşti) - la centru; Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa - Prahova), Cătană Gabriel Ion (Târgovişte) - asistenţi; Păușan Ioan Adrian (Crișeni - Sălaj) - rezervă. Observatori: Spătaru Iulian (Timişoara), Lucaci Adrian (Arad)

Intrarea spectatorilor este liberă.

 

Celelalte meciuri ale etapei a 16-a: Sportul Snagov - Ştiinţa Miroslava, Foresta Suceava - ASU Politehnica Timişoara, ASA Târgu Mureş - Olimpia Satu Mare, Dacia Unirea Brăila - Dunărea Călăraşi, FC Argeş Piteşti - CS Afumaţi, Chindia Târgovişte - CS Baloteşti, Metaloglobus Bucureşti - AFC Hermannstadt, Academica Clinceni - CS Mioveni (toate de la ora 14:00), Ripensia Timişoara - UTA Arad (ora 19:00).

 

CLASAMENT

 

1. Dunărea Călăraşi          15      11      2        2        23-11 35

2. AFC Hermannstadt      15      10      4        1        24-9   34     

-------------------------------------------------------------------------------------

3. Chindia Târgovişte      15      9        4        2        33-6   31     

------------------------------------------------------------------------------------

4. CS Afumaţi       15      8        3        4        17-11 27     

5. Academica Clinceni     15      7        5        3        22-18 26

6. ASU Poli Timişoara     15      7        2        6        18-18 23               

7. ASA Târgu Mureş       15      6        4        5        28-24 22     

8. CS Mioveni       15      6        4        5        22-19 22     

9. Ripensia Timişoara      15      5        4        6        34-19 19

10. FC Argeş         15      4        7        4        15-11 19     

11. Sportul Snagov          15      5        4        6        11-11 19     

12. Metaloglobus   15      5        4        6        17-18 19               

13. UTA      15      4        5        6        18-18 17

14. Olimpia Satu Mare     15      5        2        8        12-22 17     

15. Dacia Unirea Brăila    15      4        4        7        34-31 16

-----------------------------------------------------------------------------------     

16. Pandurii Târgu Jiu      15      3        7        5        20-20 16

17. CS Baloteşti     15      3        5        7        18-27 14     

18. Luceafărul Oradea     15      3        4        8        20-27 13     

19. Ştiinţa Miroslava        15      3        3        9        15-42 12

20. Foresta Suceava        15      3        1        11      9-55   10     

         

* Primele două clasate promovează direct, iar locul al 3-lea va juca baraj cu ocupanta poziţiei a 12-a din Liga I. Ultimele 5 retrogradează în Liga a III-a.