Seria jocurilor de verificare ale Luceafărului Oradea a continuat miercuri seara, când a întâlnit un nou adversar din eşalon inferior. "Luceferii" au jucat a doua oară în această pauză competiţională cu Unirea Livada, de care au dispus cu 3-0 (2-0), după ce în prima partidă câştigaseră cu 3-1.

Orădenii au marcat repede împotriva unei formaţii care a mizat pe defensivă. După doar trei minute de la start, Codoban l-a învins din lovitură de la 11 metri pe coechipierul său Goia, trimis în poarta adversarilor în condiţiile în care titularul Verdeş a absentat motivat. Roşu (1-0). Peste 20 de minute, dominarea orădenilor a fost concretizată de A. Iacob, care a trimis din apropiere sub bară (2-0). Spre finalul reprizei, ambii portari au avut reflexe salvatoare, Goia, la lovitura liberă executată de Codoban (38) de la 22 de metri, şi Poiană, la şutul de la distanţă expediat de Toma (39).

„Luceferii" şi-au creat ocazii şi după pauză, dar majoritatea au fost irosite. Doar M. Matei (67) a finalizat cu capul mingea centrată de Balea, Chiş Toie 83 (bară), Feher 87 (transversală) şi Bedea 86 nu au fost la fel de eficienţi. Unirea a avut o tresărire, dar Began a reuşit să pareze mingea şutată de Lele 75.

La echipa orădeană a jucat în premieră Andrei Cordoş (29 de ani, 1,92 m), fost internaţional de juniori şi tineret. Cordoş a mai activat la U Cluj, Dinamo, Pandurii, FC Botoşani, FC Vaslui, ASA Târgu Mureş, având 119 jocuri şi 6 goluri în Liga 1, dar şi în străinătate, în Italia, la Frosinone (Serie B) şi în Insulele Maldive la Maziya S&RC.

Sâmbătă, de la ora 11.30, în ultimul meci de pregătire Luceafărul va întâlni U Cluj, nou promovată în Liga a III-a.

Luceafărul: Poiană – M. Tomozei, Al. Iacob, A. Cordoş, I. Ban – Asanache, Ţegle – C. Roşu, Codoban, P. Goge – Hergheligiu. După pauză au jucat: Began – Balea, Mutu, Al. Iacob, Ban (71 Drăgan) – Feher, Ţegle (64 Cuc) – Roşu (71 Sas), Chiş Toie, Bedea – M. Matei. Antrenor: Cornel Ţălnar.

Unirea: Goia – Mureşan, M. Popa, Moisi, V. Ienciu, Borzescu, Buda, B. Laslău, Szeles, D. Toma, Lele. Au mai evoluat Floruţ, Fazekas şi Copos. Antrenor: Mădălin Popa.

Arbitri: George Blaj – la centru; Marius Soos, Sergiu Mitra - asistenţi.