Fotbalistul belgian Dries Mertens, în vârstă de 30 de ani, l-a vizitat pe Mihai Neşu, cu care a fost coleg în Olanda, la Utrecht, şi a petrecut două zile la Oradea în compania acestuia, se arată într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

 

„Mi-am petrecut ultimele două zile cu un prieten foarte bun şi m-am simţit foarte bine. Sprijin Fundaţia Mihai Neşu, fac lucruri minunate pentru copiii care au nevoie de ajutor specializat. Simţiţi-vă liberi să donaţi, dacă o puteţi face", a scris Dries Mertens pe pagina sa de Facebook, alături de câteva fotografii care îl înfăţişează alături de Mihai Neşu. Cei doi au jucat în aceeaşi echipă a olandezilor de la Utrecht în sezonul 2010/2011, când au întâlnit Steaua Bucureşti în grupele Europa League. Actualmente, mijlocaşul de 1,69 metri înălţime este coleg cu Vlad Chiricheş în Serie A la SSC Napoli unde a ajuns în 2013 pentru suma de 9,5 milioane euro. În 132 de partide jucate pentru fosta echipă a lui Maradona, Mertens a marcat 50 de goluri. Are peste 57 de selecţii în puternica naţională a Belgiei pentru care a înscris 12 goluri, iar în anul trecut a fost declarat fotbalistul anului în ţara sa.

Mihai Neşu s-a accidentat, în data de 10 mai 2011, la coloană, în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refăcută vertebra fracturată din zona cervicală, însă o parte a corpului său a rămas paralizată. Fundaţia Mihai Neşu a fost lansată în ianuarie 2012 şi are ca scop sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi din România pentru a se integra mai uşor în societate.