Nou sistem competițional și la handbal - S-a stabilit țintarul pentru noul sezon
CSM Oradea, echipa de handbal masculin pregătită de George Tăutu, și-a descoperit adversarii și programul pentru noua ediție a campionatului ligii secunde.
Federația Română de Handbal a decis să modifice sistemul competițional la liga a doua. Astfel au fost create patru grupe de câte 6 echipe, primele două clasate din fiecare grupă urmând să se califice la un turneu semifinal care se va desfășura pe parcursul a trei zile. În jocurile din cadrul celor patru grupe, echipele se vor duela de 4 ori, fiecare cu fiecare, tur-retur. Pentru turneul semifinal, se vor alcătui câte două grupe urmând a se juca în sistem „fiecare cu fiecare”. Ocupantele primelor două locuri în cele două grupe semifinale se vor califica la turneul final. Acesta se va desfășura în sistem „Final Four”, adică semifinale și finale (locul 1 și finala mică).
CSM Oradea va face parte din Grupa D alături de echipele Minaur Baia Mare 2, Potaissa Turda 2, HC Sibiu, Szejke Odorhei și HCM Sighișoara.
Programul orădenilor în cele 20 de etape:
Etapa 1: CSM Oradea - Szekje Odorhei – 22 septembrie
Etapa 2: Minaur Baia Mare 2 - CSM Oradea – 29 septembrie
Etapa 3: CSM Oradea - HCM Sighișoara – 6 octombrie
Etapa 4: CSM Oradea - Potaissa Turda 2 – 13 octombrie
Etapa 5: HC Sibiu - CSM Oradea – 20 octombrie
Etapa 6: Szekje Odorhei - CSM Oradea – 3 noiembrie
Etapa 7: CSM Oradea - Minaur Baia Mare 2 – 10 noiembrie
Etapa 8: HCM Sighișoara - CSM Oradea – 17 noiembrie
Etapa 9: Potaissa Turda 2 - CSM Oradea – 24 noiembrie
Etapa 10: CSM Oradea - HC Sibiu – 1 decembrie
Etapa 11: CSM Oradea - Szekje Odorhei – 2 februarie
Etapa 12: Minaur Baia Mare 2 - CSM Oradea – 9 februarie
Etapa 13: CSM Oradea - HCM Sighișoara – 16 februarie
Etapa 14: CSM Oradea - Potaissa Turda 2 – 23 februarie
Etapa 15: HC Sibiu - CSM Oradea – 2 martie
Etapa 16: Szekje Odorhei - CSM Oradea – 16 martie
Etapa 17: CSM Oradea - Minaur Baia Mare 2 – 23 martie
Etapa 18: HCM Sighișoara - CSM Oradea – 30 martie
Etapa 19: Potaissa Turda 2 - CSM Oradea – 6 aprilie
Etapa 20: CSM Oradea - HC Sibiu – 20 aprilie
Datele pot suferi modificări în funcție de ocuparea sălilor în care se desfășoară meciurile.
S-au impus în ultimele două amicale
Într-o altă ordine de idei, handbaliștii și-au continuat seria jocurilor de verificare. Astfel, CSM Oradea a obținut două victorii învingând în deplasare 28-24 echipa din Sânicolau Mare și 32-24 pe Poli 2 Timișoara. Echipa pregătită de George Tăutu va susține următorul test miercuri atunci când va evolua la Debrețin în compania selecționatei Alegeriei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.