Ceea ce se anticipa de ceva vreme a devenit ieri certitudine. CSC Dacia Gepiu şi-a anunţat retragerea din campionatul Ligii a IV-a, care va continua cu 15 echipe. Conducerea echipei din Gepiu a trimis o înştiinţare în acest sens la AJF Bihor, fără a invoca motivul care a stat la baza acestei decizii.

Se pare că principalul motiv a fost cel financiar, coroborat cu unele probleme de efectiv. Toate rezultatele obţinute de CSC Dacia Gepiu în cele zece etape au fost anulate, fapt care a produs unele modificări ale ierarhiei. În acest sezon, echipa din Gepiu a acumulat şase puncte, învingând Crişul Aleşd şi CSO Ştei, singurele formaţii care nu au fost afectate de decizia retragerii. În shimb, CSM Olimpia Salonta, CS Diosig, CS Mădăras, CSC Sînmartin, Unirea Livada, Crişul Sântandrei, Universitatea Oradea şi CS Bihorul Beiuş au pierdut câte trei puncte în urma retragerii celor din Gepiu.

În condiţiile date, din eşalonul patru va retrograda direct doar o echipă, ocupanta locului 15.

Rezultatele etapei a 10-a:

Crişul Aleşd - CSC Sînmartin 3-2

La juniori: 6-1.

 

Unirea Livada - CS Mădăras 4-0

La juniori: 5-1

 

Crişul Sântandrei - CS Diosig 1-0

La juniori: 2-4.

 

CSO Ştei - CSM Olimpia Salonta 0-1

La juniori: 1-1.

 

CS Bihorul Beiuș - CSC Dacia Gepiu  6-0

La juniori: 7-0.

 

Unirea Valea lui Mihai - CS Săcueni 1-1

La juniori: 1-1

 

Viitorul Borş - CAO 1910 Oradea 0-1

La juniori: 3-5.

 

Universitatea Oradea - CS Oşorhei 2-2

La juniori: 1-2.

 

CLASAMENT SENIORI

 

1. CSC Sânmartin  9        8        1        0        28-8   25

----------------------------------------------------------------------------

2. CAO Oradea     10      6        2        2        29-8   20

3. Unirea Livada    9        6        2        1        22-9   20

4. Valea lui Mihai   10      6        1        3        21-22 19

5. Viitorul Borş      10      5        2        3        28-12 17

6. Sântandrei         9        5        1        3        11-8   16

7. CS Oşorhei       10      5        1        4        16-15 16

8. CS Diosig          9        4        1        4        20-16 13

9. Olimpia Salonta 9        4        0        5        10-15 12

10. Universitatea    9        3        2        4        16-15 11

11. Bihorul Beiuş   9        2        3        4        8-11   9

12. CS Săcueni      10      2        3        5        14-23 9

-----------------------------------------------------------------------------

13. Crişul Aleşd     10      2        0        8        12-25 6

14. CS Mădăras     9        2        0        7        8-31   6

------------------------------------------------------------------------------

15. CSO Ştei         9        0        1        8        3-31   1

Etapa viitoare (3-4 noiembrie): ACS CAO 1910 Oradea - Crişul Aleşd; CSC Sânmartin - Unirea Livada; CS Mădăras - CSC Crişul Sântandrei; CS Diosig - CSO Ştei; CSM Olimpia Salonta - FC Universitatea Oradea; Clubul Sportiv Oşorhei - CS Bihorul Beiuş;CS Săcueni - CS Viitorul Borş. Unirea Valea lui Mihai va sta.