Cea de-a patra ediţie a Proiectului Hercules a avut startul la începutul acestei săptămâni. Acţiunea este organizată de către Agenţia Naţională pentru Sport prin intermediul Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret din întreaga ţară.

Interesul pentru acest eveniment în judeţul Bihor a fost unul deosebit aproape toate locurile puse la dispoziţie fiind ocupate în doar câteva ore. Sala de sport şi terenul de sport din incinta Colegiului Naţional Mihai Eminescu au fost utilizate de către 20 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, care au deprins primele taine ale atletismului sub îndrumarea profesorului Florin Indrie. Alţi 20 de copii de aceleaşi vârste, coordonaţi de către profesorul Răzvan Lădar şi antrenorul Vig Zoltan, au făcut primele antrenamente adevărate de fotbal. Acestea s-au desfăşurat pe terenul din Sântion. Şedinţele de pregătire au avut loc pe tot parcursul acestei săptămâni, urmând ca astăzi toţi copiii participanţi să fie premiaţi cu tricouri şi medalii pentru efortul depus.