Sportivii CSC Crişan, în competiţii la Braşov şi Budapesta - Medalii orădene cucerite pe tatami
Sportivii CSC Crişan au reprezentat clubul bihorean cu destul succes în cadrul celor două întreceri la care au luat parte în ultima perioadă. Astfel, 6 sportivi au obţinut tot atâtea clasări pe podium la competiţiile din Budapesta şi Braşov.
În partenreriat cu LPS Bihorul, CSC Crişan a participat cu 7 sportivi (elevii liceului orădean) la întrecerea de la Budapesta intitulată Hungarian Open, competiţie care a avut greutatea unui turneu de calificare la Campionatul European. Totodată, evenimentul de la Budapesta a reprezentat un criteriu de selecţie pentru sportivii care vor participa la Campionatul Naţional interstil, ce se va desfăşura luna viitoare, la Râmnicu Vâlcea.
Delegaţia condusă de antrenorul Florin Crişan a obţinut următoarele rezultate la Budapesta:
- Mălina Bogdan - locul I la kumite, juniori, categoria 59 de kilograme (sportiva a făcut spectacol, câştigând înainte de limită toate duelurile susţinute; din păcate, aceasta a ratat la doar 3 puncte participarea la Jocurile Olimpice, clasându-se pe locul al 9-lea din 112 sportive, Mălina având nevoie să se claseze printre primele 6)
- Andreea Bogdan - locul I la kumite U21, categoria 61 kg
- Lukacs Diana - locul al III-lea la kumite minicadete (2005)
- Balint Erik - locul I la kumite minicadeţi, categoria -45 kg
Tot cu puţin timp în urmă, sportivii CSC Crişan au concurat la Braşov, în cadrul Cupei Aiki Kronstadt. Acolo, Alexandru Gulas a ocupat locul al II-lea la kumite, minicadeţi, +50 kg, iar Melisa Ungureanu s-a clasat pe locul al II-lea la kumite copii +45 kg. Delegaţia care a participat la competiţia braşoveană a fost condusă de instructoarea sportivă Larisa Brândaş, cea care conduce şi grupa de sportivi cu sindrom Down care va participa luna viitoare la Campionatul Mondial CIKA, care se va desfăşura în Belgia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.