ACS CAO 1910 Oradea a „repatriat” un jucător bihorean cu experienţă în această pauză competiţională. Mijlocaşul ofensiv Claudiu Codoban a semnat un contract pe un an şi jumătate cu ocupanta locului 3 în seria 10 a Ligii a III-a.

În vârstă de 32 de ani, Codoban a evoluat ultima dată tot în eşalonul trei, la Șoimii Lipova, echipa de pe locul 2 în Seria 8 din Liga a III-a. Mijlocaşul a jucat însă şi în primele două eşaloane la Gloria Bistrița și FC Botoșani (Liga I), Forex Brașov, Silvania Șimleu, Luceafărul Oradea, CSU Craiova, ACS Buftea, FC Brașov și FC Baia Mare.

Antrenorul principal al echipei orădene îl cunoaşte foarte bine pe Codoban, cu care a colaborat la Luceafărul Oradea. „Sper să aducă plusul de calitate prin experienţa şi tehnica pe care o posedă. Aştept să ne fie util şi să confirme calităţile care le are. Este un fotbalist de ultima pasă, care poate rezolva uşor situaţiile de unu contra unu”, a comentat Florin Farcaş.

Jucătorul va debuta pentru CAO în miniturneul de astăzi de la Baza Sportivă „Luceafărul” din Sânmartin alături de Luceafărul Oradea şi Viitorul-Pandurii Târgu Jiu. De la ora 11.00 se vor întâlni ultimele două echipe, de la ora 12.00 vor juca ACS CAO cu Viitorul-Pandurii, iar de la ora 13.00 faţă în faţă vor fi echipele orădene CAO şi Luceafărul, fiecare joc având o durată de 45 de minute.

De sâmbătă, CAO va începe un cantonament de o săptămână la Băile Felix, cu un lot de 24 de jucători, printre care şi o serie de juniori.