Ultimele veşti din tabăra orădeană
Fotbaliştii de la FC Oradea au încheiat, ieri, cantonamentul de şapte zile de la Băile Felix, cea de-a doua etapă a pregătirii precompetiţionale, urmând ca, în perioada următoare, "roş-albaştrii" să susţină mai multe meciuri de verificare în compania unor echipe din zonă.
MĂRGINEAN ŞI FRITEA - DA!
La ultimele şedinţe de pregătire au apărut şi arădenii Radu Mărginean şi Răzvan Fritea, ambii în vârstă de 20 de ani, aceştia mai evoluând, la începutul sezonului trecut, sub comanda antrenorului Popa la UTA. Conducerea formaţiei orădene s-a înţeles atât cu Romvest Arad, clubul de care aparţineau, cât şi cu jucătorii, care au şi semnat contracte pe o perioadă de un an.
DIOP, PANIN, CSEHI, DÂMBEAN - BA!
La sfârşitul săptămânii mai era aşteptat la Oradea şi Pape Diop, ultima oară la Dinamo Bucureşti, numai că, în ultimul moment, senegalezul a anunţat că mai vine în oraşul de pe Criş. Un alt
fotbalist pe seama căruia s-a făcut multă vâlvă, Cristian Panin, ultima dată la UTA, dar sub contract cu Romvest Arad, nu va mai ajunge nici el la FC Oradea, pretenţiile lui fiind considerate exagerate. "Am crezut că nu va fi greu să-l aduc la echipă, însă, n-a fost aşa. A venit la mine cu mofturi, cu vedetisme, lucruri cu care eu nu mă împac, şi, în consecinţă, i-am spus că nu mai am nevoie de el", a explicat Ionuţ Popa, motivul pentru care fundaşul arădean nu a fost cooptat în lot.
Pe măsură ce zilele trec, devine din ce în ce mai clar faptul că Dâmbean şi Csehi nu vor evolua în primul eşalon pentru FC Oradea, pretenţiile lor rămânând, în continuare, greu de onorat. Mai mult ca sigur că nici Daniel Uşvat nu va îmbrăca tricoul "roş-albastru", deoarece nu şi-a rezolvat nici acum situaţia la Siofok, antrenorul Popa nemaifiind dispus să-l aştepte.
DOI "STRANIERI", AŞTEPTAŢI LA PROBE
În cursul acestei săptămâni, vor sosi la Oradea pentru a susţine o probă de joc, şi doi jucători străini, un "libero" şi un vârf de atac din Serbia - Muntenegru şi Bosnia Herţegovina. Ambii au activat la echipe din prima ligă din ţările lor, unul la Obilic Belgrad, iar altul, la Leotar, campioana Bosniei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.