Un curs UEFA, în premieră în România - Radu Bitea, licenţiat în managementul fotbalului
Reprezentanți ai cluburilor și asociațiilor județene din România, FRF și ai altor federații de fotbal (Moldova, Slovacia, Croaţia), dar și foști fotbalişti au urmat în perioada octombrie 2017 - martie 2018 la Bucureşti un program pentru dezvoltarea abilităţilor de manager în fotbal. Cursul iniţiat de UEFA şi aplicat de FRF a fost absolvit de 20 dintre cei 30 de participanţi, printre absolvenţi aflându-se şi Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.
Seminarul unic și exclusivist pentru România, organizat împreună cu UEFA și Facultatea de Studii Administrative de la Lausanne, a implicat teste, activități specifice, practice ori teoretice la Bucureşti. În același timp, cursanții au parcurs și opt module online.
UEFA Certificate in Football Management (CFM) a fost finanțat cu ajutorul programului HatTrick al forului european, fiind dedicat persoanelor implicate în fenomen pe continent, având rol în dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice despre managementul fotbalului. Principalele teme ale cursurilor au fost: Organizarea în fotbal, Managementul strategiilor și al performanței, Management operațional, Marketing și sponsorizări în fotbal, Comunicare și relații publice, Managementul evenimentelor și al voluntarilor. La finalul programului, absolvenții au primit un certificat de studii superioare, o licență din partea Universității din Lusanne. "Sunt fericit, am absolvit un curs greu, dar deosebit de eficient, care cu siguranță mă va ajuta pe viitor să pot îmbunătăți activitatea fotbalistică bihoreană. Cursul a fost implementat exclusiv în limba engleză, prin profesori străini, elite în cadrul comisiilor UEFA, adevărați specialiști în domeniu. Cel mai interesant moment mi s-a părut activitatea practică de pe stadionul Național Arena, unde s-a simulat timp de 6 ore organizarea unui meci de Champions League, iar noi, cursanții, eram parte din diferite comisii ale staff-ului, îndeplinind roluri diferite și acționând la unele probleme simulate. Mă bucur că am avut ocazia și să întăresc relațiile cu personalități din lumea fotbalistică românească, precum Lucian Sânmărtean, Nana Falemi, Adi Ambrosie - președinte Politehnica Iași, Anton Cătălin - președinte FC Botoșani, Vlăduț Munteanu - manager Naționala României U 21, Radu Constanțea - președinte U Cluj, Alexandru Cândea - Manager Ticketing FRF, Marius Coșoreanu - președinte Oțelul Galați, Marius Cociu - director sportiv ACS Poli Timișoara, Ciprian Paraschiv - manager dezvoltare FRF, colegi președinți de AJF din țară, colegi din străinătate din Federațiile de Fotbal. Voi mai participa la astfel de cursuri, în limita timpului disponibil, următorul fiind o noutate absolută implementată de UEFA prin programul UEFA - play, unde vom studia modalități concrete de accesare fonduri, dezvoltare logistică și mijloace practice de dezvoltare a fotbalului din regiunile pe care le deservim”, a declarat Radu Bitea.
E clar pe cine pupa Radu in dos!
bravo Bitea esti meserias, nu te lua dupa frustrati
Acest individ va face Bihorul de rusine votandu-l pe Burleanu.Ieri a aparut in poza alaturi de Lupescu si azi sa nu-l supere pe "prost"a aparut cu el in poza.Astia da oameni de fotbal.Cu astia in urmatorii patru ani vom avea numai liga a 5-a si atat.