Peste 100 de antrenori, conducători şi jucători ai echipelor afiliate la AJF Bihor au fost prezenţi în Aula Universităţii Oradea la Ziua antrenorului, un curs gratuit organizat în premieră.

 

Prima parte a acţiunii organizate de AJF Bihor, Comisia Tehnică din cadrul forului fotbalistic judeţean, FRF şi Școala Federală de Antrenori a fost una teoretică şi a cuprins trei teme: „Antrenorul – informaţii şi problematică”, prezentată de profesorul Ioan Naom, „De la principiile de joc la crearea jucătorului care gândeşte” – profesor Gheorghe Ghiţ, şi „Noua metodologie a Federaţiei Române de Fotbal în pregătirea juniorilor” – profesor Sorin Colceag. Invitat special al cursului, Colceag este selecţionerul lotului naţional under 16 al României.

După masa de prânz, participanţii au asistat la o lecţie practică pe terenul sintetic de la Universitate,  prezentată de antrenorul Dan Dobai, intitulată "Mijloace pentru pregătirea tehnico-tactică la juniorii mari”. "A fost o acţiune eficientă, având în vedere numărul mare de participanţi şi competenţa lectorilor prezenţi. M-a bucurat interesul manifestat de antrenorii bihoreni, şi nu numai, faţă de această acţiune în premieră organizată de AJF Bihor. Ne gândim ca pe viitor să mai organizăm astfel de cursuri”, a afirmat Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.

Cursanții vor primi un atestat de absolvire necesar pentru cei care doresc să urmeze cursurile de antrenor Licența C, care le permite să ocupe loc pe banca tehnică în calitate de antrenor la nivel de județ.