O tabără studenţească e întotdeauna un prilej de bucurie. Mai ales pentru amatorii de excursii şi pentru cei care doresc să lege cât mai multe prietenii sau, pur şi simplu, să se distreze, să se simtă bine departe de casă, să uite de griji. Fiind o pasionată a călătoriilor şi în special a drumeţiilor montane, am fost în culmea fericirii când am primit un bilet în tabără la Zărneşti, la cabana Gura Râului. Nu ştiam precis unde se afla localitatea, iar în ceea ce priveşte cabana... numele avea rezonanţe misterioase, părea desprins dintr-o legendă... Ne-am trezit la câţiva km de Braşov, la poalele masivului Piatra Craiului. Pe lângă cabană curgea un râuleţ, iar în faţă era un mic iaz, cu o ţâşnitoare: aşadar, de aici venea denumirea cabanei! Am ajuns devreme la destinaţie: abia dacă eram un grupuleţ de şase persoane. Până seara însă, cabana s-a umplut. Studenţi din toate colţurile ţării veniseră să petreacă o săptămână în aerul proaspăt şi revigorant al înălţimilor. Am legat destul de repede prietenii şi, de a doua zi, am pornit, o trupă de 10-15 aventurieri, în recunoaştere pe cărări de munte lungi şi misterioase, dar presărate la tot pasul de minunăţii ale naturii, o adevărată desfătare pentru privire. Aici pare că păşeşti într-o altă lume, descoperi locuri în care timpul se măsoară în veacuri, tărâmuri stăpânite de linişte şi ceţuri. Pitorescul şi grandoarea peisajului te copleşesc. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, stânci şi păşuni, păduri, văi şi culmi, toate formând un ocean de verdeaţă. Te impresionează văile adânci şi şerpuitoare, hotare între munţi, apoi munţii cu crestele deseori învăluite într-o pâclă albă şi densă, creionând ţinuturi de basm. Urcuşul este greu, epuizant, dar te gândeşti că nu poţi renunţa, că trebuie să-ţi atingi ţinta şi înaintezi continuu, iar, odată ajuns în vârf, eşti recompensat înzecit prin panorama ce ţi se dezvăluie. Împlinirea şi bucuria care-ţi inundă sufletul stau mărturie a întâlnirii cu duhul munţilor. În drumeţiile noastre am avut ca puncte de sosire cabanele Curmătura şi Folea; am trecut prin locuri spectaculoase: Prăpăstiile Zărneştilor - doi munţi ce lasă între ei un culoar îngust, stânci săpate de-a lungul timpului de forţa şi furia apelor; am urmat trasee destul de dificile, coborînd prin păduri, încercând să nu alunecăm pe rădăcini de conifere şi frunze umede şi sperând să nu dăm nas în nas cu vreunul din urşii care populează pădurile Pietrei Craiului. Odată ajunşi la cabana noastră, obosiţi, dar veseli, continuam distracţia cu lungi poveşti, glume, jocuri de cărţi sau dădeam o fugă până la Zărneşti, după cumpărături. În fiecare zi, destinaţia era alta, aşadar nu aveam nici o şansă să ne plictisim. Eram cu toţii o trupă veselă, ce se înţelegea de minune şi ştia să savureze fiecare moment. În seara dinaintea plecării, am adunat lemne şi am făcut un foc de tabără uriaş, care să ne rămână mereu în amintire. Privind flăcările jucăuşe, licăririle lor magice, tăceam, fiindcă ştiam că se apropie cu paşi repezi clipa despărţirii. Ca orice vis frumos, trebuia să se încheie şi fiecare să-şi reia cursul vieţii de unde îl lăsase. Eram aceiaşi şi, totuşi, ne îmbogăţiserăm interior, muntele ne ajutase să ne cunoaştem mai bine, iar acum purtam în noi o nouă dimensiune. Şi un noian de amintiri. Aveam sentimentul tulbure că am petrecut aici un veac, că dintotdeauna cunosc locurile acelea şi oamenii; mă încerca o nostalgie ciudată... Un singur gând mi-a trecut prin minte: "Am să revin".