La 16 aprilie 1919, ora 3.15, centrul ofensiv, forța românească de izbire formată din Diviziile 6 și 7 Infanterie, avansează și depășește linia de demarcație. Atacul se dă pe văile Crasna, Barcău şi pe cele trei Crişuri, iar în nord pe valea Tisei.

Bolşevizarea Ungariei şi violenţele comise asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate i-au determinat pe comandanţii armatei române să decidă înaintarea treptată în Transilvania. Puşi în faţa faptului împlinit, comandanţii aliaţi nu s-au opus, dimpotrivă, şi-au dat seama că doar armata română poate rezolva tulburările din Ungaria.

După consumarea momentului de la 1 Decembrie 1918, lucrurile în provinciile româneşti din defunctul imperiu „chezaro-crăiesc” nu s-au aşezat de la sine. Dimpotrivă, proclamarea independenţei Ungariei faţă de Dubla Monarhie a sporit tensiunile politice şi etnice. Înaintarea armatei române în Transilvania s-a desfăşurat în câteva etape, care au culminat cu ofensiva românească din aprilie 1919 şi ocuparea Budapestei.

Consiliul Naţional Român Central a publicat în 18 noiembrie 1918 manifestul Către popoarele lumii - în ediţie trilingvă (română, engleză şi franceză), inspirat din Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii. Pe cuprinsul defunctului imperiu erau răspândiţi însă mii de soldaţi români, care trebuiau aduşi acasă.

​În tulburata lună octombrie 1918, luna prăbuşirii politico-militare a Dublei Monarhii, Viena a reprezentat principalul centru de întretăiere a şuvoaielor de soldaţi care se revărsau dinspre fronturi, în special de pe cel italian. Aici luptaseră foarte mulţi români ardeleni, iar gruparea militară ce se constituia la Viena trebuia organizată şi trimisă legal, înarmată, în Transilvania.

Pe 8 ianuarie 2018, s-au împlinit 145 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu, lider al românilor din Transilvania și mare om de stat al României, numit „făuritor de țară”.