Consiliul Naţional Român Central a publicat în 18 noiembrie 1918 manifestul Către popoarele lumii - în ediţie trilingvă (română, engleză şi franceză), inspirat din Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii. Prin manifest se comunica hotărârea de a convoca o Mare Adunare Naţională a românilor care să voteze unirea tuturor teritoriilor locuite de aceştia cu Regatul României. Pe cuprinsul defunctului imperiu erau răspândiţi însă mii de soldaţi români, care trebuiau aduşi acasă.

 

Soldaţii români se întorc acasă

Senatul Militar Român Central cu birouri în clădirea Ministerului de Război din Viena a făcut un apel către toţi militarii etnici români cantonaţi în diferite oraşe să se organizeze după modelul lor. Aceste unităţi erau datoare să trimită câte un delegat la Viena pentru coordonarea acţiunilor. Unităţile române au fost instruite să asculte doar de ofiţerii români, iar începând cu 3 noiembrie s-a trecut la dezlegarea simbolică a soldaților de jurământul depus față de împărat, preoții militari oficiind zilnic un serviciu religios ce semnifica sfârșitul loialismului față de dinastie.

Dat fiind că în capitala Austriei, în luna noiembrie izbucnise revoluția, cu puternice accente bolşevice, Ministerul de Război a cerut ajutorul Senatului Militar Român central, care dispunea în oraș de singura forță armată disciplinată și ordonată. Într-un context în care atât suburbiile cât și centrul orașului începuseră să fie prădate de răzvrătiți, respectând înțelegerea, Senatul, prin trupele românești a asigurat paza orașului. Printre altele, la cererea expresă a Ministerului de Război militarii români au împrăștiat o demonstrație de tip bolșevic.

Pe data de 7 noiembrie, în timpul celei de-a șasea ședințe, a fost citită declarația prin care Legiunea Română din Praga s-a subordonat Senatului Militar Român, iar pe 12 noiembrie generalul de divizie Ioan Boeriu şi-a preluat oficial postul, după o boală care l-a împiedicat fizic să participe la acţiuni. Din acel moment, căpitanul Traia Popa, comandantul Regimentului 64 Orăştie (avea peste 5.000 de soldaţi) a devenit vicepreședinte al Senatului, fiind cooptaţi alți şase noi membri în Senat. Un moment semnificativ a fost reprezentat de sosirea și instalarea în ordine a Regimentului 31 Sibiu, comandat de locotenentul Eugen Duca. În acel moment, în Viena se găseau peste 10.000 de soldaţi români.

Ca efect al unei solicitări a Consiliului Național Ceh, o parte din trupe (Regiment 2 de la Brașov, sub comanda col. Alexandru Simion) au fost trimise la Praga, pentru a ajuta la calmarea manifestărilor celor care erau încă adepții ideii de imperiu și a asigura liniștea în oraş.

Pe 27 noiembrie, în contextul în care de pe front nu mai soseau soldați, Senatul Militar Român Central din Viena și-a ținut ultima ședință. Considerându-și misiunea încheiată, acest for a hotărât întoarcerea în Transilvania, fiind deja stabilită misiunea sa de a acţiona în slujba Consiliului Național Român Central. Lichidarea activității și a patrimoniului Senatului s-au desfășurat sub coordonarea generalului Boeriu.

Pentru expedierea unităților române spre Transilvania ar fi fost necesar tranzitul trupelor prin Ungaria, pe drumul cel mai scurt. S-au inițiat câteva demersuri în acest sens către guvernul condus de Mihály Károlyi, pentru a  recunoaşte Senatul Militar Român Central ca organ militar de drept, unic răspunzător de soldaţii români, respinse însă de partea maghiară.

Traversarea Ungariei devenind astfel dificilă, s-a luat legătura atât cu guvernul republican de la Viena, cât şi cu Consiliul Naţional Croat de la Zagreb, pentru a le facilita tranzitul trupelor. Pe rând, toți soldații români din Viena au fost expediați, în oraș rămânând un mic grup de ofiţeri ca secție militară atașată legației române prezidată de profesorul bucovinean Constantin Isopescu-Grecul.

Nu au lipsit nici incidentele, care au scos în evidenţă tensiunile existente între Regatul României şi Serbia în privinţa liniilor de demarcaţie stabilită prin Convenţia militară de la Belgrad. Unele dintre unitățile care au primit ordin să traverseze teritoriul evacuat și să se îndrepte spre Arad au fost dezarmate de armata sârbă.

Majoritatea unităților româneşti au sosit în preajma deschiderii Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, dar şi după data de 1 decembrie 1918. Majoritatea militarilor sosiți de la Viena şi Praga s-au înrolat în Gărzile Naționale Române.

Epopeea militară a trupelor române din defuncta armată imperială reprezintă o dovadă de bărbăţie, loialitate şi onoare într-o lume care se prăbuşea.

Iată cine erau soldaţii care au salvat Viena şi Praga de la haos şi distrugeri, care au protejat viaţa şi avuţia locuitorilor din cele două capitale, în amintirea căpitanului Traian Popa: „majoritatea analfabeți, plugari săraci, copii nenorociți ai regiunii muntoase, infertile. Firi blajine și timide, aruncați din cătunele lor liniștite în vâltoarea marelui oraș, se simțeau ca oile pierdute… Erau credincioși și devotați până la sacrificiu ofițerilor români, singurii de care mai legau nădejdea că îi vor readuce vreodată pe plaiurile mult încercatului Ardeal.”

Liderii naţiunii sosesc la Alba Iulia

Membrii Consiliului Naţional Român Central au sosit la Alba Iulia pe 28 noiembrie, fiind primiţi cu toată solemnitatea de Compania de onoare condusă de locotenentul Ovidiu Gritta. În preziua adunării, pe 30 noiembrie, în „sala pătrată” a hotelului principal din Alba Iulia a avut loc consfătuirea dedicată definitivării textului final al rezoluţiei adunării, proiectul fiind pregătit de Vasile Goldiş. Erau prezenţi, practic, toţi fruntaşii naţiunii române, „dornici cu toţii de a conferi documentului conţinutul şi forma care să corespundă atât solemnităţii şi măreţiei momentului, cât şi speranţelor pe care le legau de Actul Unirii diferitele categorii ale societăţii româneşti.”

În cadrul acestui ultim act pregătitor, „meritul cel mare, unanim recunoscut, al lui Iuliu Maniu, a fost acela de a contribui decisiv la apropierea punctelor de vedere diferite, a celor două orientări care păreau net divergente şi riscau a se confrunta cu violenţă, dar care erau în fond bine intenţionate”. Spirit lucid, de largă deschidere democratică, nu a fost de acord cu propunerea radicală, exagerată a protopopului ortodox Vasile Saftu din Braşov, care a propus a se radia în totalitate punctele II-VII ale proiectului, pe motiv că acestea ar „întuneca” primul punct ce se referea la unirea propriu-zisă. Cu mult tact, menajând starea de spirit a majorităţii care se pronunţa categoric pentru „unire fără condiţii”, Maniu a reuşit să dovedească oportunitatea şi necesitatea prezenţei în rezoluţie a unor principii general-democratice şi social-economice care nu trebuie privite drept „condiţii”, ci doar norme generale de organizare viitoare a patriei reîntregite.

Alte discuţii divergente şi aprinse s-au purtat în problema autonomiei temporare a teritoriilor intracarpatice care urmau să se unească cu Regatul României. Conform notelor stenografice ale şedinţei şi mărturiilor ulterioare, Iuliu Maniu a pus capăt disputelor arătând că nu există niciun echivoc în privinţa faptului că adunarea era chemată „să anunţe unirea tuturor românilor” şi nu avea alt mandat decât în privinţa primului punct al unirii. Apoi, „în cele mai potrivite cuvinte, a demonstrat că materializarea acestui deziderat primordial este imposibilă, în condiţiile concrete existente, fără a se ţine seama de necesitatea unei stări de tranziţie, ceea ce nu însemna nicidecum a pune piedici unirii neamului românesc”.

Astfel se va ajunge, cu acordul tuturor, inclusiv al grupării socialiste (Partidul Socialist Democrat din Ungaria– secţia română), la formularea definitivă, prevăzîndu-se pentru teritoriile româneşti din Transilvania şi Ungaria „autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal.” (Va urma)

Explicaţie galerie foto: 

1 – Soldaţi răniţi din trupele imperiale austriece (în care erau foarte mulţi români ardeleni) în retragere (1918) de pe frontul de la Piave
2 – Generalul de divizie Ioan Boeriu
3 – Infanterist din trupele Dublei Monarhii în echipament standard
4 – Convocarea pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia