DECESE

* Nu se poate înțelege cât de grea e despărțirea decât atunci când o ființă dragă pleacă de lângă noi. O cauți și nu o găsești, o strigi și nu te aude, o aștepți și nu mai vine.  A urcat la ceruri o ființă de aleasă omenie, un suflet iubitor, drag, bun şi blând, cel care a fost

SAMUIL POTRA, 
la vârstă de 69 de ani. Dumnezeu l-a luat la El, dar nimeni nu-l va putea lua din sufletele noastre. Ne va rămâne în inimă amintirea frumoasă a dragului nostru soț, tată și bunic

SAMUIL.

Și totuși speranța noastră e că moartea nu este un punct, este o virgulă. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 29 ianuarie, ora 14.00, în cimitirul din localitatea Sântandrei. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică şi să-i așeze sufletul bun şi blând în Împărăția Sa. Soția Maria și fiicele Corina, Mirela și Otilia, cu familiile și copiii lor.

 

* Suntem alături de colegul nostru Marius Paşca, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Colegii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Serviciul Achiziţii.

 

* S-a stins din viaţă încet, după o îndelungată suferinţă, un om bun, o mamă, mama-soacră şi bunică deosebită, un om blând, dăruit până la sacrificiu pentru familia sa, iubita şi nepreţuita noastră

FLORICA BONŢA,

născută Tincău, în vârstă de 77 ani. Îţi sărutăm mâinile trudite şi ne luăm rămas bun cu imensă durere în suflete, mulţumindu-ţi pentru tot ce ai făcut pentru noi, pentru grija ce ne-ai purtat-o nouă şi nepoţilor tăi dragi. Înmormântarea are loc azi, 28 ianuarie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Ne rugăm Tatalui Ceresc să-i dea odihnă veşnică alături de cei buni şi drepţi în Împărăţia Sa. Noi nu te vom uita niciodată. Veşnic îndureraţi fiul Sandu, nora Simona şi dragii tăi nepoţi Bogdan şi Alexandru. (785)

 

* Cu inima cernită de durere mă despart de draga mea soţie

FLORICA BONŢA,

de 77 ani. Bunul Dumnezeu să-ţi rânduiască odihna veşnică în ceruri alături de îngeri. Veşnic nemângâiat soţul Alexandru Bonţa. (786)

 

* Cu ochii în lacrimi sunt alături de ginerele Sandu, fiica Simona, nepoţii Bogdan şi Alexandru şi cuscrul Sanyi, acum când se despart de draga lor,

FLORICA BONŢA,

un suflet blând şi bun, o mamă şi bunică desăvârşită, o soţie deosebită. Părintele Ceresc s-o odihnească în pace şi linişte, dându-i odihna veşnică. Tatiana Silaghi. (787)

 

* Alături de voi, Sandu, Simona, Bogdan, Alexandru şi Sanyi bacsi, plângem durerea despărţirii de fiinţa dragă, mama, soacra, bunica şi soţia dragă. Tanti

FLORICA,

va rămâne veşnic în inimile noastre aşa cum am cunoscut-o, omul cald şi blând, harnic şi dăruit familiei sale şi celor din jur. Tatăl Ceresc să-i dea binemeritata odihnă în Împărăţia Sa, iar de acolo din ceruri suntem siguri că va veghea mereu asupra voastră. Bunul Dumnezeu să vă mângâie şi să vă întărească. Rămas bun suflet minunat! Cumnaţii Petrică, Dora, Paula şi Adi, nepoţii Sergiu, Neluţu, Alina şi Cristian. (788)

 

* Suntem alături de voi Sandu, Simona, Bogdan şi Alexandru în cele mai grele clipe când vă depărţiţi de mama, soacra şi bunica dragă,

tanti FLORICA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar pe voi să vă întărească. Floriţa, Mădălina şi George Şumălan. (789)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost soţ, tată şi bunic,

LIVIU LASCA.

Înmormântarea are loc azi, 28 ianuarie 2017, ora 14.00, din Capela Haşaş. Familia îndurerată.

 

* Suntem alături de colega noastră Margareta Lasca la pierderea soţului drag! Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii Centrului Local APIA Ştei.

 

* Suntem alături de colega noastră Lasca Margareta la marea durere pricinuită de pierderea soţului drag! Dumnezeu o să-i dăruiască un loc de cinste în Împărăţia Sa! Colegii Centrului Local APIA Beiuş.

 

* În aceste momente pline de durere, suntem alături de prietena noastră Margareta şi familia ei, la despărţirea de soţul şi tatăl iubit,

ing. LIVIU LASCA.

Sincere condoleanţe. Fam. Vali Iovan. (802)

 

* Deplângem plecarea dintre noi a verişorului şi finului nostru,

ing. LIVIU LASCA,

suflet generos şi deschis. Un gând de afecţiune pentru soţia, fiul, fiica şi nepoata cu sufletele îndurerate. Iuliana Păcurar, Bianca şi Marius Chirea. (803)

 

* Moartea prematură a prietenului drag,

LIVIU LASCA,

m-a întristat profund. Transmit sincere condoleanţe familiei sale îndurerate. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-l aşeze în rândul celor buni şi drepţi. Crăciun Parasca. (826)

 

* Un ultim şi pios omagiu pentru cel care a fost

LIVIU LASCA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Foştii colegi din clasa a XII-a A, a Liceului nr. 2, Oradea. (827)

 

* Cu durere în sufletele noastre, ne despărţim de cel care ne-a fost tată,

IOAN HORGEA,

de 90 ani. Vei fi mereu în inimile noastre. Înmormântarea are loc azi, 28 ianuarie 2017, ora 13.00, din Capela Haşaş Oradea. Ana, fiică şi Gheorghe fiu, cu familiile. (741)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a bunicului nostru

IOAN HORGEA.

Înmormântarea are loc azi, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal Rulikowski. Rămas bun bunicule drag! Vei rămâne veşnic în inimile şi în rugăciunile noastre. Nepoţii Dan Costea, Viorel Costea şi Horia Horgea cu familiile. (740)

 

* Suntem alături de verişorii noştri, Ionuţ, Traian, Nicolae şi familiile lor şi împărtăşim profunda lor durere în aceste momente de grea încercare la despărţirea de iubita lor mamă, soacră şi bunică,

ANA GLIGOR.

Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Familia Mioara şi Mihai Gligor. (783)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe transmitem familiei Gligor Ionuţ, acum când se despart de iubita lor mamă, soacră şi bunică

ANA GLIGOR.

Dumnezeu s-o odihnească. Berke Argentina şi familia. (798)

 

* De la o vârstă fragedă ai rămas orfană, de tânără ai rămas văduvă, ai muncit mult, te-ai luptat cu greutăţile vieţii, pentru copiii tăi: Traian, Ionuţ şi Nicu, pe care i-ai crescut singură, de care astăzi suntem alături când te conduc pe ultimul drum, draga noastră verişoară,

ANUŢA GLIGOR.

Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată, iar familiei tale putere să treacă peste această grea durere. Florica Rotar şi Florica Antonescu, cu familiile lor. (803)

 

* Suntem alături de familia Gligor Ioan, la marea durere pricinuită de pierderea mamei, soacrei şi bunicii dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Din partea familiei Herlitska. (804)

 

* Suntem alături de familia Gligor Ionuţ, Ana şi Ioana, greu încercată în aceste momente grele, la trecerea în nefiinţă a celei care le-a fost mamă, soacră şi bunică,

ANA GLIGOR.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei să-i dea putere să treacă peste aceste momente grele. Familia Maria, Mariana şi Marius Cochior. (829)

 

* În aceste clipe pline de durere suntem alături de familia Gligor Ioan, Ana şi Ioana, când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică,

ANA GLIGOR.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea mângâiere. Maria, Luminiţa şi Florin Purda cu familia. (830)

 

* Un ultim omagiu bunului meu coleg

RADU NEGRUŢ,

din clasa a XI-a E, secţia umană, a Liceului M. Eminescu, fostă Şcoala Medie nr. 4 Oradea, promoţia 1963-1964. Dumnezeu să-l ierte şi să se odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Abrudan Dumitru, din Oradea. (792)

 

* Anunţ cu profundă durere dispariţia surorii mele

avocat DOINA ŞERBAN

(n. SCĂRLĂTESCU). Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei Şerban Horia. Sora Mioara Dragoş, din Oradea. (790)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru prof. dr. ing. Rus Alexandru, în durerea pricinuită de moartea mamei lor dragi. Colegii din Departamentul de Inginerie Industrială. (793)

 

* Împărtăşim tristeţea familiei ginerelui nostru Ionel Venter în aceste momente grele pricinuite de pierderea tatălui drag,

IOAN VENTER.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească, iar celor rămaşi să le dea mângâiere. Familia Cureu Ioan și Maria din Maramureș. (819)

 

* Suntem alături de familia cumnatului nostru, Ionel Venter, sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune în aceste momente de mare durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost

IOAN VENTER.

Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul. Familiile Nicolae Cureu și Viorel Copos. (820)

 

* Cu sufletul sfâşiat de durere anunţ încetarea din viaţă a dragului meu soţ

IOAN PAŞCA,

de 77 ani. Înmormântarea va avea loc luni, 30 ianuarie 2017, ora 13.00, de la Capela Haşaş a Cimitirului Rulikowski. Dumnezeu să-l odihnească. Soţia Maria. (795)

 

* Cu inimile îndurerate ne despărţim de cel care ne-a fost tată, socru şi bunic, 

IOAN PAŞCA,

de 77 ani. Fie ca bunul Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aşeze în Împărăţia Sa. Fiul Marius, nora Maria şi nepoata Ioana. (796)

 

* Ne despărţim prea devreme cu nemărginită tristeţe şi durere în suflete de fratele, cumnatul şi unchiul,

IOAN PAŞCA,

care după o grea suferinţă a trecut la cele veşnice. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi, să-l primească în Împărăţia Sa. Un gând de alinare, mângâiere şi compasiune cumnatei Maria, fiului Marius cu soţia Măriuţa şi dragei sale nepoate Ioana. Fratele Dumitru Paşca, cumnata Ecaterina şi nepoatele Camelia şi Claudia. (828)

 

* Un gând de mângâiere transmitem cumnatei Victoria la moartea fratelui

IONICĂ PAŞCA.

Fam. Bejan. (812)

 

* Suntem alături de colegul nostru, Beltechi Dorel şi împărtăşim durerea lui, în aceste momente când se desparte de socrul său,

IOAN VENTER.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii Centrului Militar Judeţean Bihor. (794)

 

 

* Suntem alături de familia greu încercată la trecerea în nefiinţă a celei care a fost

ROZALIA BOROSNAY

(căsătorită SZABO), fiică, soţie, mamă, bunică şi colega noastră de clasă. Dormi în pace suflet bun. Dumnezeu să-i odihnească sufletul şi să-i mângâie pe cei rămaşi. Sincere condoleanţe familiei. Foştii colegi ai clasei a XII-a B, Liceul nr. 2 Sinteza Oradea. (799)

 

* Regretăm profund trecerea în nefiinţă a prietenei din copilărie, un suflet bun şi blând,

NINA MADAR,

din Luncşoara. Suntem alături de copiii Mihaela şi Florin şi sora Măriuţa. Fam. Nina Toma, Florin Bradea. (800)

 

 

* Sunt alături de nora Mihaela, fiul şi nepoatele mele, în marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celei care a fost mamă, soacră şi bunică

IRINA MADAR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Lupu Mircea. (805)

 

 

* Îndureraţi profund, anunţăm decesul scumpului nostru tată,

FLORIN BUIE.

Înmormântarea are loc azi, 28 ianuarie 2017, ora 13.00, în localitatea Brusturi. Odihnă veşnică. Fam. Buie Florin. (801)

 

 

* Suntem alături de colega noastră Toma Marcela, în aceste momente grele când se desparte de tatăl ei. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Colectivul Grădiniţei nr. 52 Oradea. (803)

 

 

* Un ultim şi pios omagiu pentru cel care a fost vecinul nostru, un om de o calitate deosebită

SAMUIL POTRA.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Hălbac Liviu. (808)

 

 

* Cele mai sincere gânduri acum la ceas de despărţire de vecinul nostru

SAMUIL POTRA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Socaciu Ioan. (807)

 

 

* Copleşiţi de durere ne despărţim prea repede de buna noastră mamă, mamă-soacră şi bunică

SOFIA MONE,

de 69 ani, (Tiţa lui Culăiţă) din Vaşcău. Amintirea ei va rămâne în sufletul nostru. Dumnezeu să o ierte şi să-i dea odihnă veşnică alături de soţul ei şi tatăl nostru. Înmormântarea are loc azi, ora 12.00, în Vaşcău. Familia. (811)

 

 

* Un gând de alinare şi mângâiere finilor noştri Ionut şi Adriana, bunului nostru prieten Adrian, acum când se despart prematur de draga lor mamă şi soţie

MARIANA RUSU

Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanţe. Virgil şi Lucia Pojoca.

 

 

* Suntem alături de Tibi şi Jozsi Konrad în aceste momente grele când se despart de mama lor dragă. Sincere condoleanţe şi Dumnezeu să o odihnească în pace! Virgil şi Lucia Pojoca.

 

 

* Acum, la ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, când se despart de iubita lor mamă, bunică şi străbunică,

doamna CLITAN,

suntem alături de prietena noastră Maghiar Cornelia şi de familia ei, rugând pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Sârbu Claudia şi Dan. (815)

 

 

* Suntem alături de domna Cornelia Maghiar, acum când se desparte de mama sa dragă

doamna CLITAN.

Familiei îndurerate sincere condoleanţe, iar celei plecate dintre noi odihnă veşnică. Colectivul firmei de contabilitate Alevami Cont S.R.L. (816)

 

 

* Suntem alături de colega noastră Bughiu Maria, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care i-a fost mamă. Sincere condoleanţe. Colegii de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Oradea.

 

 

* Profund îndureraţi ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate şi unchi

IOAN POP.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Pop Crăciun, nepoata Florica Ardelean cu familia. (821)

 

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune colegei noastre Judea Mirela-Simona, în aceste momente de grea încercare pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul secţiei Obstetrică Ginecologie IV S.C.J.O. (824)

 

 

* Cu mare tristețe ne despărțim de buna noastră vecină,

FLORICA BONȚA

(tanti FLORICA), un suflet deosebit, iubitor și generos. Dumnezeu să-i dăruiască liniște și odihnă veșnică. Sincere condoleanțe și un gând de mângâiere familiei îndoliate. Nu te vom uita niciodată! Vecinii, familiile Hoțopan Aurica, Dume Alina și Mocuța Emilia. (111)

 

* Un gând de sinceră compasiune și mângâiere familiei Lasca, la despărțirea de cel care a fost soț, tată și bunic,

LIVIU LASCA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Munteanu și vecinii din bloc. (109)

 

* Cu inimile frânte suntem alături de familia celui care ne-a fost prieten adevărat, bunul și dreptul

LIVIU LASCA.

Dumnezeu să te odihnească, suflet blând! Familia Chirilă Augustin. (106)

 

* Suntem alături de colega noastră Buda Doinița, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea la cele veșnice a soțului drag. Sincere condoleanțe. Colectivul P.S.D. Municipiu Oradea. (107)

 

* Împărtășim durerea și suntem alături de prietenul și colegul nostru, col. (r.) Horgea Gheorghe, în aceste momente de grea încercare, când se desparte de tatăl său drag

IOAN HORGEA.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Membrii Biroului Executiv din Filiala Bihor a A.N.C.M.R.R. din M.A.I. (110)

 

COMEMORĂRI

* „El nu e mort trăieşte în veci, e numai dus” (G. Coşbuc)

La 35 de ani de la despărţirea de dragul nostru soţ şi tată

ing. EUGEN IUONAŞ

îi aducem omengiul nostru de dragoste şi recunoştinţă. Pentru iubirea cu care ne-a înconjurat, pentru sufletul lui deosebit de bun, pentru tot ce a însemnat pentru noi îi rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nu te vom uita! Familia. (767) 

 

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase plecând prea devreme de lângă noi. Clipe de neuitat, amintiri dragi, durere, lacrimi şi un dor nemărginit este tot ce ne-a rămas de când în urmă cu 40 de zile un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă în Dumnezeu s-a înălţat la ceruri cel care a fost soţ, tată, bunic, socru, unchi şi cumnat

FLORIAN DRIMBEA – (PAŞCU),

de 70 ani. Mulţumiri şi adâncă recunoştinţă celor care au fost şi sunt alături de noi şi vor păstra o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 29 ianuarie, după slujbă, la Biserica Albă (Înălţarea Domnului, vizavi de Spitalul 7 TBC). Soţia Viorica, fiul Sorin cu familia, fiica Mihaela cu familia. (818) 

 

* La şase luni de când Preamăritul Dumnezeu a chemat-o în Împărăţia Sa pe

MARIA BUGHIU,

din Sititelec, dragostea, admiraţia şi amintirea sa au rămas vii în inimile noastre. Tina Bălăian cu familia. (823)