Mâine, 14 iunie, Trenul Soarelui, care circulă în sezonul estival pe distanţa Oradea - Mangalia, va face prima cursă din acest an. Acest tren este pus în funcţiune anual în sezonul estival, din luna iunie, până la mijlocul lui septembrie, făcând legătura între oraşul nostru şi litoralul Mării Negre, pentru asigurarea nevoilor publicului călător, având în vedere că solicitările sunt mult crescute pe această distanţă în lunile de vară. Este vorba de trenul rapid 936 Bihor, care are în compunere două vagoane cuşetă, unul de clasa I, trei de clasa II, iar din Cluj-Napoca i se ataşează alte şase vagoane, din Războieni - altele patru, de clasele I şi II. Trenul va face prima cursă din acest an mâine, când va pleca din Gara Oradea la ora 15.15, şi va ajunge în Mangalia la ora 9.47. De reţinut că în broşura "Mersul Trenurilor", figurează altă oră de plecare, şi anume 16.00, care nu mai este valabilă. Perechea sa, trenul rapid 935 Bihor va porni din Mangalia la 15.37 şi va sosi în Oradea la 9.35. Tichetul de călătorie la preţ integral este în valoare de 132,50 - la clasa I, de 99,70 - la clasa II, de 132,3, la cuşetă - de patru locuri şi de 120,5, la cuşetă de şase locuri. Persoanele care potrivit legii au dreptul la reduceri tarifare la transportul pe calea ferată vor beneficia în continuare de aceste facilităţi potrivit legii. În afara acestora, nu se aplică, aşa cum s-a întâmplat în alţi ani, alte reduceri tarifare.