Amenzi de aproape 70.000 RON
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat verificări de control pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea alimentelor, produselor nealimentare şi a prestărilor de servicii.
În cadrul acţiunilor de control desfăşurate, OJPC Bihor a verificat 67 de operatori economici, aplicând amenzi unui număr de 25, valoarea sancţiunilor ridicându-se la 68.000 RON. Dintre aceştia: 4 operatori economici au fost sancţionati pentru abateri constatate la produsele alimentare (amenzi în valoare de 16.000 RON); 9 operatori economici au fost sancţionati pentru abateri constatate la produsele nealimentare (amenzi în valoare de 21.000 RON); 12 operatori economici au fost sancţionati pentru abateri constatate la prestarea serviciilor (amenzi în valoare de 35.000 lei). De asemenea, inspectorii au mai aplicat 13 avertismente. Pe perioada acţiunilor de control au fost soluţionate 15 reclamaţii primite de la consumatori. Deficienţele constatate de inspectori au fost legate de elementele de identificare şi caracterizare incomplete în cazul unor bunuri alimentare şi nealimentare, nerespectarea prevederilor Legii 349/2002, privind prevenirea consumului produselor din tutun, prestarea de servicii de alimentaţie publică tip bar fără a se afişa preţurile produselor expuse la vânzare.
Reamintim că în cazul unor nemulţumiri cu privire la calitatea produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, consumatorii se pot adresa direct Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la TELCONS: 0800 080 999 - număr gratuit. Totodată, operatorii economici pot obţine informaţii privind legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor la TELCONS: 0800 888 881 - număr cu tarif normal sau prin intermediul paginii web: www.anpc.ro - rubrica reclamaţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.