Golgeterul Luceafărului Oradea, Delian Cuc, a fost protagonistul unui transfer în liga secundă. Atacantul în vârstă de 21 de ani a semnat un contract pe cinci ani cu Corvinul Hunedoara, ocupanta locului zece în seria a II-a. În sezonul de toamnă a marcat de 16 ori în Divizia D, iar în intersezon s-a pregătit cu Lotus Felix, grupare cu care Luceafărul a încheiat anul trecut un protocol de colaborare. A şi apucat să debuteze în eşalonul trei sub culorile Lotusului, pentru ca imediat să facă saltul spre liga a II-a. Interesant este că jucătorul orădean s-a reapucat de fotbal în vara lui 2006, după ce aproape doi ani nu a mai evoluat în competiţiile oficiale. "Mă bucur pentru el că are prilejul să joace în liga secundă. Corvinul este o echipă tânără, în care sper să se încadreze repede. M-aş fi bucurat să ajungă la FC Bihor, dar asta este situaţia", a comentat Gavrilă Ghilea, patronul Luceafărului Oradea, grupare la care a început fotbalul şi Florin Neaga, transferat în urmă cu un an la Farul Constanţa. În urma acestei mutări, clubul orădean se alege, pe lângă o sumă de bani, şi cu un procent (35%) dintr-un viitor transfer al jucătorului.