Semnal editorial După bucuria acordării de către oraşul Nucet a distincţiei de cetăţean de onoare, iată o nouă bucurie pentru poetul bihorean Ion Davideanu: apariţia la Editura Imprimeriei de Vest Oradea a celei de-a 12 lucrări, un volum de poezie, "De ce iubim piatra?". Volumul este împărţit în două secţiuni: "Ruginile de pe jos" şi "Singura mea lunetă", celelalte nouă poeme, care încheie acest periplu liric, făcând trimitere la cele nouă muze luate dintr-un volum de a cărei apariţie ne vom bucura peste doi ani, la sărbătorirea a 70 de ani ai poetului. "Unii au spus că am atins punctul poeziei suprarealiste, dar nu a unui suprarealism dus la extrem, ci păstrând câte ceva din linia clasică, pentru a da un efect mai pictural. În prezent, am un volum detaşat de celelalte cărţi pe care le-am publicat, poeme pe care intenţionez să le public în întâmpinarea vârstei de 70 de ani", ne-a declarat Ion Davideanu. "De ce iubim piatra?" trimite la o "melancolie ironică", prin care cititorul trece la o reflexivitate de tip metaforic, descoperind, aproape în fiecare poem, o multitudine de sentimente. Lansarea cărţii va avea loc la o dată pe care o vom anunţa ulterior. Ilustraţia de pe copertă aparţine regretatului grafician de talie mondială, Paul Fux.