Membrii Senatului Universităţii Oradea, întruniţi, ieri, într-o şedinţă extraordinară, au votat, ruşinos, pentru susţinerea rectorului Teodor Traian Maghiar, chiar dacă acesta este acuzat, alături de tatăl său de prejudicierea cu peste 25 de milioane de euro a bugetului de stat. Servilismul "senatorilor" faţă de clanul Maghiar şi-a spus cuvântul încă odată, astfel că aceştia, pe lângă faptul că au discreditat total instituţia de învăţământ, s-au transformat, cel puţin moral, în complici la înşelăciune şi fals. Capul plecat sabia nu-l taie... Din cei 108 membri câţi numără Senatul, la şedinţa de ieri au fost prezenţi circa 88. Situaţia actualului rector a fost luată în discuţie abia spre final, Teodor Traian Maghiar precizând, în timpul scurtelor discuţii, că, dacă senatul va considera, este dispus să îşi prezinte demisia. Numai că, aşa cum era de aşteptat, membrii senatului şi-au plecat încă o dată capul în faţa clanului Maghiar şi au votat, în unanimitate, pentru susţinerea rectorului. "Atâta vreme cât nu există o vinovăţie clară, noi nu putem acuza pe nimeni. Lăsăm organele statului să îşi spună poziţia şi aşteptăm o hotărâre definitivă în acest sens", a precizat Mircea Pop, purtătorul de cuvânt al Universităţii Oradea (U.O.). Departe de ceea ce ar fi trebuit să fie, întâlnirea de ieri i-a tranformat pe "senatori" în complici la fraudă, votul în unanimitate de tip comunist şi atitudinea umilă a cadrelor didactice discreditând total instituţia de învăţământ, care şi aşa are probleme majore la capitolul imagine. În pofida evidenţelor, forul suprem de conducere al U.O. s-a ascuns în spatele "prezumţiei de nevinovăţie", niciunul dintre cei prezenţi neavând curajul să propună suspendarea din funcţie a rectorului. Concluziile Raportului Autorităţii de Control a Guvernului (ACG) privind controlul efectuat la MEdC şi U.O. arată clar că universitatea a eliberat unor cetăţeni străini 26 de diplome pentru studii aprofundate, în specializări medicale inexistente în România, falsurile fiind semnate de fostul rector, Teodor Maghiar şi de fiul acestuia. U.O. nu a verificat dacă străinii care au obţinut aceste diplome aveau studii universitare în domeniul medical. Dintre sute de miliarde... Mai mult, la data controlului rezulta o diferenţă de 57.213 cursanţi fără taxă raportaţi în plus la MEdC, în perioada 2000-2004, faţă de numărul real de studenţi existenţi în universitate. Astfel, în octombrie 2000, numărul de studenţi fictivi era de 8.597, în 2001 de 11.707, în 2002 de 12.196, în 2003 de 12.359 şi în ianuarie 2004 de 12.284. Concluzia, pe măsura raportărilor fictive: "UO, în perioada 2000-2004, a transmis la MEdC un număr de cursanţi mai mare decât cel real, având ca efect primirea unor fonduri bugetare suplimentare, în suma de 754.075.169 mii ROL". Adică peste 754 miliarde de lei vechi primiţi de pomană în doar cinci ani. Controlorii Guvernului au mai constatat că şi în anul 2005 situaţia a persistat, existând "o diferenţă de 117.701.289 mii ROL între sumele recalculate dupa noile raportări şi sumele iniţiale calculate pentru numărul de studenţi raportaţi în baza căruia s-a realizat finanţarea universităţii". Propunerile făcute de ACG sunt seci: "MEdC va începe procedura de suspendare a actualului rector al U.O. şi va demara procedura de anulare a diplomelor de studii aprofundate eliberate". Cu toate acestea, nici MEdC, nici "senatorii"" orădeni nu au considerat necesară suspendare rectorului, deşi, de-a lungul timpului, în universităţile din România au existat precedente de acest gen. Astfel, Ştefan Drăgulescu, rectorul UMF Timişoara a fost suspendat din funcţie fiind acuzat tot de înşelăciune, Carol Stanciu, rectorul UMF Iaşi a fost, de asemenea, suspendat, iar Dolphi Drimer, rectorul Universităţii Ecologice din Bucureşti a fost şi el suspendat, în urma unui scandal privind eliberarea unor diplome false.