Cea mai dificilă "sesiune" de toamnă
Agricultorii bihoreni au început recoltarea porumbului
Comparativ cu alţi ani, în această toamnă a început mult mai târziu recoltatul porumbului în judeţul Bihor. Condiţiile agrometeorologice, din primăvară şi până acum, s-au dovedit nu atât de prielnice culturii porumbului, întârziindu-i procesul de maturizare (de coacere). Însă a venit şi momentul începerii culesului, atât manual, cât şi mecanizat.
Aşa cum ne spunea dl ing. Szab? Zoltan, director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, la Salonta, Săcuieni şi Valea lui Mihai, atât marii cultivatori de porumb din zonă, dar şi producători individuali au început să adune în hambare noua recoltă de porumb. "Societăţile agricole care au teren în arendă au purces, pe aceste suprafeţe, la recoltarea mecanizată în ştiuleţi, încât să li se poată da mai repede proprietarilor de teren producţia cuvenită. Datorită gradului de umiditate mai ridicat, este preferabil, deocamdată, să se recolteze porumbul în ştiuleţi, chiar mecanizat, deoarece recoltatul în boabe presupune uscarea produsului. Un proces costisitor şi anevoios, mai ales că nici uscătoarele nu sunt prea multe, ca dotare", a remarcat dl Szab? Zolt?n.
În Bihor, suprafaţa cultivată cu porumb este de aproximativ 83.000 de hectare, iar producţia totală estimată, în jurul a 300.000 tone porumb boabe. Acum, suprafaţa recoltată reprezintă, procentual, doar 5%. Va fi un drum lung până la capăt, mai ales că hibrizii tardivi de porumb vor ajunge la maturitate ceva mai târziu. Iar dacă luna octombrie, meteorologic vorbind, rămâne capricioasă, este greu de estimat cât va dura recoltarea porumbului, eliberarea terenului şi pe cât din această suprafaţă să se mai poată semăna grâu, astfel încât să se aplice asolamentul culturilor. Iată că nu întâmplător toamna aceasta poate fi considerată deosebit de dificilă pentru agricultorii bihoreni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.