La muncă, băieţi!
Muncitorul Reşiţa - Lotus Felix
În ciuda startului bun de campionat, Lotus Felix se confruntă cu primele probleme, legate de atitudinea unor jucători, atât în pregătire, cât şi la meciuri. Bihorenii întâlnesc astăzi, în deplasare, Muncitorul Reşiţa, satelitul divizionarei B, FCM, din Valea Domanului. După semieşecul de pe teren propriu cu Auxerre Lugoj, antrenorul Lucian Ciocan a decis să facă modificări în formula de bază a echipei. Astfel, Fărcuţa a fost lăsat acasă, iar juniorul Ember va fi doar rezervă la Reşiţa. ?Nimeni nu este titular de drept, ci obţine loc în primul după cum se pregăteşte la antrenamente. Cum nu se poate baza 90 de minute nici pe aportul lui Gabor şi Lincar (refăcuţi după accidentări), antrenorul Lotusului îi va acorda credit mijlocaşului Todea, de randamentul căruia a fost mulţumit la ultimele şedinţe de pregătire. Todea revine după o accidentare, care l-a ţinut departe de gazon aproape şase luni. ?Nu mergem să ne apărăm la Reşiţa. Vom ataca şi ne vom juca şansa pentru a obţine un rezultat bun?, a precizat Lucian Ciocan. Lotus a plecat încă de ieri în Valea Domanului pentru a asigura jucătorilor condiţii optime înainte de jocul de astăzi. Oaspeţii ar putea începe în formula: Câmpan-Pavel, Pocean, Brândas-Letan, Todea, Cipău, Pup, Anton- D. Lazăr, Morna.
Partida va fi arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Vasile Costin (Blaj), ajutat de asistenţii Ovidiu Bocai şi Vasile Vezan (ambii din Sânmiclăuş). Observator FRF: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.